Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani de la reprezentanţii a cinci firme pentru a le favoriza la achiziţiile publice organizate de instituţie, la atribuirea şi la derularea contractelor, a anunţat DNA.
Directoul CIA, John O. Brennan, a declarat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, că serviciile româneşti de informaţii, SIE şi SRI, sunt "cu adevărat remarcabile" şi sunt apreciate în Statele Unite.
Preşedinte Traian Băsescu face un apel la adresa conducerii Senatului şi la senatorii USL "să înţeleagă importanţa" ICR pentru imaginea culturii româneşti şi a României în lume şi "să înceteze de îndată demersurile de politizare a acestei instituţii culturale", conform unui comunicat al Preşedinţiei
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 262 de voturi "pentru", 15 voturi "împotrivă" şi 22 de abţineri, proiectul de lege potrivit căruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare.
Reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal decisă de Guvern pentru administraţie, cu intenţia şi de a elimina prin concedieri posturile "ocupate inutil", este dificil de aplicat în instituţii subdimensionate şi se apelează la tăierea salariului încasat efectiv prin vechea metodă cu zile neplătite.
Parlamentul a aprobat, marţi, numirea celor 11 membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PPDD s-au retras din sală.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marţi, că Parlamentul şi-a îndeplinit procedura în cazul iniţiativei preşedintelui privind un nou referendum, nu există nicio hotărârte, iar, după 20 de zile, Traian Băsescu poate să stabilească când vrea declanşarea referendumului.
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine în continuare că fără "actele de vandalism" din 13 iunie 1990 nu ar fi avut loc venirea minerilor şi violenţele din 14-15 iunie, el apreciind că a pune acele evenimente pe seama conducerii politice de atunci reprezintă o "speculaţie politică rudimentară".
Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi "pentru", 123 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.