Şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, a fost retrogradat din funcţie pentru deficienţe manageriale constatate de Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, în timp ce şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Ion Voicu, a cerut pensionarea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că el ocupă legal locuinţa RA-APPS, adăugând că este o idee bună publicarea listei de chiriaşi de către Guvern, cu condiţia ca aceasta să fie completă.
În 1871, s-a născut Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor român, politician şi prim-ministru al României (d. 1940)
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu declară că Legea educaţiei nu obligă educatoarele şi învăţătoarele sau învăţătorii cu experienţă să meargă la facultate, fiind prevăzută însă echivalarea competenţelor obţinute de aceştia de-a lungul carierei.
Fetiţa de patru ani din Năsăud care a murit într-un spital din Cluj a făcut un şoc toxico-septic, arată concluziile preliminare ale medicilor legişti, cauza decesului urmând să fie stabilită după documentarea cazului şi realizarea unor examinări complementare.
Proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor abrogă articolul care obliga aleşii să-şi justifice în scris absenţele şi propune diminuarea sancţiunilor pentru absenţe nemotivate de la reţinerea drepturilor de indemnizaţie şi diurnă la reţinere a doar 1% din indemnizaţia brută.
Sistemul de urgenţă este singurul domeniu în care există o delimitare bine reglementată între sistemul public şi cel privat din punct de vedere al responsabilităţilor, precum şi al accesului la finanţarea publică, se arată într-un raport al Ministerului Sănătăţii prezentat, miercuri, în Guvern.
Îndrăgitul actor Florin Piersic îşi va sărbători ziua de naştere, pe 27 ianuarie, jucând în spectacolul "Străini în noapte", la Palatul Copiilor din Bucureşti.
Un naş al mafiei ruseşti, cunoscut ca "Bunicul Hasan", în vârstă de 75 de ani, a fost împuşcat mortal, miercuri, în centrul Moscovei, când ieşea dintr-un restaurant, au anunţat surse din cadrul forţelor de ordine, relatează AFP.