AUR a avut succes în diaspora, fără să aibă un mesaj specific pentru diaspora. Un român care trăieşte în Spania consideră că AUR a reuşit datorită slabei prezenţe la urne şi a timpului liber din perioada lockdownului, când românii au avut timp pentru Facebook.
Ugur Sahin, fondatorul, alături de soția sa, Oezlem Tuereci, al companiei BioNTech, care a inventat vaccinul Pfizer-BioNTech, a ajuns printre cei mai bogaţi 500 de oameni din lume.
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care lasă să se înţeleagă că a pierdut alegerile parlamentare şi vorbeşte de noi proiecte şi mai mult timp petrecut alături de familie. Pro România nu a atins pragul electo
Membrii şi simpatizanţii USR îi cer demisia lui Dan Barna de la conducerea formaţiunii. „Demisia de onoare, dacă aveţi aşa ceva. Fără melodramă, dar duceţi partidul pe o linie moartă” şi „Domnul Barna...rămâneţi în izolare şi lăsaţi politica”, sunt doar două mesaje postate pe Facebook.
Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a anunţat, la închiderea urnelor, că AUR se pregăteşte să conteste alegerile din Diaspora: „A fost o uriaşă bătaie de joc, este o fraudă a sistemului condus de Kl
Întrebat dacă a avut discuţii despre formarea unei majorităţi guvernamentale, Preşedintele UDRM, Kelemen Hunor, a spus că important este să existe o majoritate de centru-dreapta şi un vot pe legea bugetului imediat după 20 decembrie.
Alexandru Rafila a declarat, duminică, la închiderea urnelor că e convins să rezultatul exit-poll va fi confirmat şi că PSD, după numărătoarea voturilor îşi va consolida poziţia. Medicul crede că în ţară nu mai e loc ac
PMP a trecut testul şi sunt convins că va avea 7% fără redistribuire, spune preşedintele de onoare al formaţiunii, Traian Băsescu. Acesta a spus că, dacă partidul obţinea mai puţin de 5%, el ar fi vorbit primul.
”AUR pentru România! O mare victorie pentru români! Prima bătălie câştigată. Luptam acum sa oprim furtul voturilor", a anunţat liderul AUR, George Simion. Alianţa AUR este un partid nou care ar putea trece pragul de 5%,