Edilul Cristina Belce anunță că a semnat contractul de finanțare pentru înființarea Echipei Comunitare Integrate în comuna Apahida.
Tensiunile din coaliția de guvernare cresc înainte de votul decisiv din PSD, în care partidul ar putea decide dacă mai susține actuala formulă condusă de premierul Ilie Bolojan.
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că, pentru România, Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii a accelerat procesul de modernizare militară, iar contractele aflate în derulare pentru sisteme şi echipamente cresc capacitatea de apărare a țării.
Săptămâna Patimilor, în care am intrat de luni, este una dintre cele mai încărcate perioade ale anului din punct de vedere spiritual și ritualic în satul tradițional românesc.
Peste 9.000 de locuințe și aproximativ 14.000 de locuitori vor fi beneficiari ai unui nou proiect care vizează aprovizionarea cu gaz pentru un număr de șapte comune din județul Cluj.
Edilul Lucia Magdalena Suciu transmite că studiul Tehnico-Economic aferent proiectului „Alimentarea cu gaze naturale a localităților aparținătoare comunelor Chinteni, Vultureni, Dăbaca, Borșa, Panticeu, Așchileu și Recea Cristur” a fost finalizat.
Liderul partidului de opoziție din Ungaria, „Tisza”, și-a anunțat strategia față de Moscova.
Fostul ministru al Educației Liviu Maior a murit la vârsta de 85 de ani.
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea procedurilor pentru implementarea completă a programului de microcipare, înregistrare și sterilizare a câinilor, acesta devenind accesibil tuturor clujenilor din județ.