Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului.
Actualul senator de Cluj a ocupat funcția de Secretar General al Guvernului Ciolacu timp de un an și jumătate, din iulie 2023 până în decembrie 2024.
Europarlamentarul liberal a ținut un discurs în plenul Parlamentului European în care a vorbit despre deciziile care au dus la creșterea curentelor extremiste și anti-europene a cetățenilor din spațiul UE.
Președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă pentru un nou mandat, iar politica internațională intră într-o fază de incertitudine și schimbări.
În cursul anului 2024 la nivelul județului Cluj au fost emise în total 12.968 de cărți electronice de identitate, din care nu mai puțin de 5.063 de cărți electronice au fost emise de către DJEP Cluj.
Zeci de angajați ai Senatului au protestat spontan miercuri în fața biroului președintelui Senatului, Ilie Bolojan, ca urmare a deciziei conducerii instituției de a reduce schema de personal cu 24%.
Conducerea Senatului, din care face parte și Mircea Abrudean, a anunțat, miercuri, o serie de măsuri importante, printre care scăderea numărului de angajați ai Senatului României, reducerea cotelor de carburant și organizarea de noi conc
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat miercuri că numărul de posturi din organigrama instituţiei va scădea până la finalul lui martie de la 796 la 618.
Europarlamentarul PNL a tras un semnal de alarmă vizavi la politicile europene actuale, subliniind nevoia unei colaborări strânse între UE și SUA pentru a contracara influența binomului China-Rusia.