Cluj-Napoca se pregătește să celebreze cultura și patrimoniul în cadrul ediției din 2025 a Nopții Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 17 mai.
Imagini cu o depăşire la limita dintre viaţă şi moarte pe DN1 între Dej şi Cluj, în zona comunei Bonţida, au fost postate pe un grup de trafic, dar au ajuns inclusiv sub ochii poliţiştilor.
Un accident de circulaţie a avut loc în dimineaţa de marţi, 13 mai. Un pieton accidentat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost preluat de SMURD.
Un bărbat a fost găsit decedat într-un apartament, pe strada Zorilor din Turda. La fața locului s-au deplasat pompierii și un echipaj al poliției.
După ce candidatul AUR la preşedinţie a lansat un atac fără precedent la adresa jurnaliştilor, Consiliul Național al Audiovizualului a emis un comunicat de presă cu titlul "Respectul față de jurnalism și limitele decenței în spațiul public".
Acțiunea de demolare a garajelor de cartier din Cluj-Napoca a început înainte de pandemie, în anul 2018, dar continuă și în 2025. A venit rândul garajelor de pe strada Bucegi, din Mănăştur să dispară.
Portarul Cristian Bălgrădean (37 de ani) a dat în judecată la comisiile FRF fosta echipă CFR Cluj, reclamând neplata TVA-ului aferent veniturilor salariale din anul 2020, după transferul său de la FCSB.
Salvatorii clujeni au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe raza comunei Fizeșu Gherlii din judeţul Cluj.
Invitat în seara de luni la dezbaterea de la televiziunea Digi24, candidatul AUR la președinție nu a fost prezent în studio, în schimb a publicat imagini filmate cu jurnaliștii Digi24, fără știrea lor, din biroul său, unde i sa prezentat acestuia formatul emisiunii.