Eliza Natanticu, soția actorului Cosmin Natanticu, s-a alăturat campaniei „Dincolo de imagine”, inițiată de Știrile Antena Stars, și a vorbit despre momentele grele prin care a trecut în ultima perioadă.
Cele două rivale din Cluj-Napoca se numără printre favoritele la obținerea unui loc între primele 6 formații din Superligă.
Președintele Donald Trump a ținut, marți seara, un discurs despre Starea Uniunii, începând cu ora 21:00, ora locală, în care și-a lăudat realizările administrației sale, a făcut unele afirmații false și și-a atacat adversarii
Un bărbat a fost declarat decedat, marți, 24 februarie, pe strada Stejarului din Florești.
Județul Cluj se află printre regiunile pentru care meteorologii au emis o atenționare de tip Cod galben privind intensificările vântului.
Primarul Cristian Matei a anunțat un proiect prin care persoanele cu handicap grav și accentuat din Turda, precum și reprezentanții legali ai acestora, ar putea beneficia de sprijin financiar din partea administrației locale.
Valoarea totală estimată a investiției este de 68.680.419 lei, sursele de finanțare fiind atât bugetul forului administrativ județean, cât și fondurile europene.
La data de 25 februarie 2026, polițiștii au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive.
Președintele celor de la CFR Cluj a oferit o poziție surpinzătoare în privința prezenței rivalei în Top 6.