Mesajul lui Călin Georgescu vine după ce susținătorii săi au organizat mai multe zile manifestații în sprijinul său, inclusiv la Cluj.
Fostul negociator-șef al României pentru aderarea la UE, Vasile Pușcaș, consideră că deschiderea Consulatului Onorific al Ucrainei la Cluj poate deveni, pentru Ucraina, un punct de plecare pentru o cooperare regională mai puternică.
Cu toate că polițiștii au recomandat rute alternative pentru șoferi, în contextul Târgului de la Negreni, traficul rutier este aproape blocat, sâmbătă, pe DN1, pe sensul spre Oradea.
Universitățile și companiile din Cluj ar putea contribui la reconstrucția Ucrainei prin expertiză tehnologică, cercetare și parteneriate economice, a fost unul dintre temele discutate la conferința internațională organizată, sâmbătă, la FSEGA.
Primarul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, cu ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, și cu viceministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Oleksandr Mischenko.
Polițiștii clujeni au anunțat că monitorizează circulația, în acest weekend, atât de la sol, cât și din aer, cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație, inclusiv în zona târgului de la Negreni.
Polițiștii BCCO Cluj-Napoca și procurorii DIICOT Cluj au desfășurat, vineri, o amplă acțiune într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc, în urma cărora patru bărbați au fost reținuți.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță sesizarea Parchetului General, după ce un control efectuat la ANM a scos la iveală achiziții de sute de mii de lei din bani publici, și cere demisia conducerii instituției.
Clujul ar putea deveni un partener important al Ucrainei în procesul de reconstrucție de după război, spune Oleksandr Mischenko, prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, prezent la Cluj, la inaugurarea Consulatului Onorific al Ucrainei.