Deficitele economiei şi tensiunile din plan politic împing în sus cursul valutar, iar dacă „surprizele politice” vor continua am putea vedea euro la peste 4,7 lei în luna decembrie, până spre Crăciun, a declarat analistul financiar Claudiu Cazacu.
În vestul şi sud-vestul ţării, îndeosebi în a doua parte a intervalului, cerul va deveni variabil, iar în restul teritoriului va prezenta înnorări şi vor cădea precipitaţii slabe, în cursul zilei - în regiunile nord-vestice, nordice şi centrale, iar noaptea, local în est, nord-est şi pe spaţii mici în centru, potrivit ANM.
Poliţia a anunţat că tenismena rusoaică, de cinci ori campioană în turneele de Mare Şlem, este cercetată pentru înşelăciune şi conspiraţie, după falimentul unui proiect imobiliar de lux.
Înfiinţarea unei direcţii care să investigheze judecătorii şi procurorii este nejustificată, mai ales că pentru reprezentanţii celorlalte puteri în stat, respectiv preşedinte, deputaţi, senatori sau miniştri, nu există structuri de cercetare penală similare, potrivit CSM.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că toate concluziile sale în legătură cu rapoartele Inspecţiei Judiciare efectuate în urma verificărilor la DNA şi la Parchetul General le va prezenta într-o conferinţă de presă ce e posibil să aibă loc în 31 decembrie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru pe averea persoanelor urmărite penal din dosarul „Tel Drum”, între persoanele vizate de măsura anchetatorilor numărându-se şi Liviu Dragnea, au declarat surse judiciare.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că proiectul de buget pe 2018 ar putea veni în Parlament pe 29 noiembrie, el menţionând că acesta va intra în dezbaterea comisiilor de Buget-Finanţe după 1 Decembrie.
Proiectul de lege prevede că anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale din România, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.
Datele publicate luni de Eurostat, arată şi că aproape 40% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, iar circa 24% din români raportează o degradare a condiţiilor materiale, potrivit datelor din 2016.