Armata SUA şi cea a Rusiei vor încheia un memorandum de înţelegere care stabileşte procedurile de securitate aeriană în mediul aerian al Siriei, potrivit unui oficial american, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi au născut, până în 1990, cel puţin 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani ar putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii, conform unui proiect depus la Senat.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, după o întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că au fost de acord că spaţiul Schengen este "demn de a fi păstrat", iar locul României este în interiorul acestui spaţiu.
Peste 81.500 de copii sunt afectaţi de plecarea părinţilor la muncă în străinătate, peste un sfert dintre ei au rămas fără niciun părinte şi peste 4.000 de minori au ajuns în sistemul de protecţie specială, rezultă din datele centralizate de ANPDCA.
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate unui solicitant de azil.
Pacienţii cu hepatită C nu trebuie să se grăbească să îşi facă analizele pentru a beneficia de tratament fără interferon, spune preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, precizând că încă nu au fost stabilite laboratoarele, acestea urmând să fie anunţate în cel mult zece zile lucrătoare.
Zeci de tone de motorină s-au scurs în sol din trenul marfar care a deraiat miercuri în zona Valea Florilor din apropierea municipiului Câmpia Turzii.
Premierul Victor Ponta susţine, comentând solicitarea Rusiei de a renunţa la sistemul antirachetă "cât nu este prea târziu", că Moscova tratează ţările din jur "cu dispreţ faţă de legile internaţionale", însă România nu este "speriată" de această atitudine şi este în continuare alături de NATO.
Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care recuperatorii de creanţe cesionate pot obţine de la datorinici maximum dublul sumei pentru care au cumpărat creanţele, fără să depăşească valoarea debitului principal.