Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în discursul susţinut în cadrul recepţiei de la Ambasada României la Paris, că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie, la votul pentru alegerile prezidenţiale, nu mai trebuie să se întâmple, el fiind primit cu aplauze de membrii comunităţii românilor.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost reţinută, marţi seară, de procurorii DNA în dosarul Microsoft.
Varianta actualizată a Master Planului de Transport, realizată în urma dezbaterilor publice, prevede construcţia a 1.300 de kilometri de autostradă, până în 2030, dublu faţă de nivelul stabilit în formula iniţială a strategiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Palatul Cotroceni, misiunea delegaţiei comune a FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, şeful statului exprimându-şi speranţa că, în contextul viitoarei misiuni a Fondului, discuţiile vor reflecta progrese mai semnificative.
Elena Udrea a avut o primă reacţie pe Facebook după ce Camera Deputaţilor a aprobat cererea de arestare a sa în dosarul "Gala Bute".
Hotărârile Camerei Deputaţilor privind cererile de urmărire penală şi de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului Elena Udrea au fost publicate în Monitorul Oficial, cele şase solicitări fiind aprobate luni seară de forul legislativ.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în primul discurs susţinut în plenul reunit, că va veni la începutul fiecărei sesiuni parlamentare în faţa Parlamentului pentru a vorbi despre priorităţi, precizând că ”progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei care o reprezintă”.
Guvernul nu a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană în actuala misiune de evaluare, cele două instituţii cerând creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi centralele electrice de termoficare (CET) din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, a anunţat premierul Victor Ponta.
Banca Naţională a României ar trebui să se implice "mult mai mult" în rezolvarea situaţiei persoanelor care au credite în franci elveţieni, întrucât deţine mijloacele prin care să se impună, şi să vină cu soluţii suplimentare după discuţii cu băncile, apreciază ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.