Fabrica Suzuki din oraşul Esztergom, Ungaria, a fost închisă luni din cauza inundaţiilor provocate de nivelul record al apelor Dunării, însă compania estimează că nu va avea nicio dificultate să accelereze producţia după reluarea activităţii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă "un risc de blocare a statului".
Noii judecători ai Curţii Constituţionale, Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, au depus jurământul de învestitură, luni, în faţa şefului statului, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, luni, că a cerut inspectorilor şcolari generali să nu permită abateri de la procedură la bacalaureat şi că speră în rezultate mai bune la acest examen, anul acesta.
Una dintre erorile fundamentale ale elitelor româneşti pe tot parcursul istoriei moderne a fost că au crezut că soarta celor mulţi şi nevoiaşi este irelevantă pentru dezvoltarea economică, a declarat luni Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.
Instabilitatea atmosferică se va menţine în următoarele două săptămâni, în toate regiunile ţării fiind aşteptate ploi, descărcări electrice şi o scădere cu câteva grade a temperaturilor, potrivit prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Ordonanţa de urgenţă privind sprijinul pentru energia regenerabilă a fost publicată în Monitorul Oficial fără prevederea din proiectul de act normativ prin care marii consumatori de electricitate erau scutiţi de plata a 50% din certificatele verzi,aceştia urmând să fie exceptaţi doar după avizul CE.
Parlamentul ar putea fi dizolvat fie cu votul a două treimi din membrii celor două Camere, fie dacă nu a acordat votul de învestitură pentru Guvern în 30 de zile de la prima solicitare, fie dacă e respinsă propunerea de demitere a şefului statului, conform unor amendamente adoptate luni în Comisie.
Comisia de revizuire a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care referendumul naţional poate fi convocat şi de 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, iniţierea consultării trebuie însă aprobată de Parlament, iar pentru a fi validată trebuie să participe la vot minimum o treime din alegători.