Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, Vasile Blaga, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei.
Tribunalul Bucureşti a respins înscrierea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr FC-PNŢCD în Registrul Partidelor Politice, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu afirmând că este vorba despre unele formalităţi care au fost omise, eroarea tehnică urmând a fi depăşită în cel mai scurt timp.
Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat sezonul 2012/2013 al Ligii I, în care şi-a asigurat titlul de campioană, cu o victorie, scor 4-0 (2-0), în meciul cu FC Braşov, disputat, marţi seară, pe Arena Naţională.
Învăţământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar putea intra în vigoare în cel mult doi ani de zile, în acelaşi interval de timp pregătindu-se şi coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, că în 2014 şi 2015 nu vor fi modificări semnificative în structura bacalaureatului, dar că speră să fie schimbări din punct de vedere al pregătirii şi al apropierii materiei de examen de ceea ce studiază copiii.
Cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia începe sâmbătă şi se va încheia pe 24 noiembrie, România fiind reprezentată la acest eveniment cu proiectele "O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia" şi "Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare".
Directorii şcolilor nu vor mai fi numiţi politic, aceste funcţii urmând să fie ocupate, gradual, prin organizarea de concursuri, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la o dezbatere organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Echipa Olimpia Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a devenit pentru a treia oară consecutiv campioana României la fotbal feminin, informează, marţi, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să propună plenului Camerei un proiect de hotărâre prin care să ia act de încetarea mandatului de deputat al lui George Becali, ca urmare a deciziei ICCJ de condamnare la trei de închisoare.