Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a fost audiat în dosarul transferurilor, că din cauza acestui proces a pierdut "sute de milioane de euro".
Elena Băsescu susţine că s-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România, ea precizând că soluţia este ca aceştia să fie incluşi în lista produselor tradiţionale exceptate de la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu, aşa cum a solicitat şi Guvernul.
România va trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), sub semnătura ministrului de Externe, minimum trei propuneri pentru postul de judecător la CEDO, iar cel puţin una dintre persoanele propuse trebuie să fie de sex feminin, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Deputatul PDL Valeria Schelean, vicepreşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a declarat, joi, că preşedintele acestei comisii, Crin Antonescu, se află într-un conflict de interese, deoarece acesta este şi un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale.
România va participa, pentru a cincea oară consecutiv, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino (16 - 20 mai), aflat la a 26-a ediţie şi care are ca temă "Creativitatea. Unde îndrăznesc ideile", informează Institutul Cultural Român (ICR).
Echipa naţională a României se menţine pe locul 34, cu 746 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna aprilie, dat publicităţii, joi, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.
Ministerul Economiei a primit zece scrisori de intenţie pentru combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi câte şase oferte pentru Cupru Min şi Plafar, iar Aversa nu va mai fi vândută pe bucăţi, ci pentru întreaga instalaţie, a declarat joi ministrul de resort, Varujan Vosganian.
Bilanţul celui mai grav accident industrial din Bangladesh a depăşit 900 de morţi, a anunţat armata joi, după ce a descoperit din nou corpuri în ruinele unui imobil în care se aflau ateliere de confecţii ce s-a prăbuşit luna trecută, lângă Dhaka, relatează AFP.
Ţările europene nu trebuie să încetinească reformele şi să recurgă la stimularea economiei pentru a combate şomajul ridicat din rândul tinerilor, întrucât rezultatul nu va fi crearea de locuri de muncă sustenabile, a declarat şeful Bundesbank, Jens Weidmann.