Investiţiile realizate în economie au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 20%, la 28,89 miliarde lei, după un avans de 19,5% în trimestrul al doilea comparativ cu aprilie-iunie 2011, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).
Premierul Victor Ponta a declarat, în această dimineaţă, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, că Politica externă a României rămâne pe coordonatele stabilite de mult, precizând că aceste coordonate rămân neschimbate indiferent de schimbările politice interne.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat, aseară, lotul pentru partidele cu reprezentativele Estoniei şi Andorrei, primele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, informează site-ul oficial al FRF.
Premierul Ponta a declarat că putea să refuze solicitările privind referendumul de suspendare a preşedintelui Băsescu adresate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar a avut în vedere că un euro ar fi putut ajunge şi la 7 lei şi trebuiau asigurate salariile şi pensiile românilor.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii săi, că democrat-liberalii vor propune ca, atunci când un judecător al Curţii Constituţionale îşi încheie mandatul, să fie propus un magistrat cu experienţă de către CSM sau ICCJ.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii, că principalele priorităţi, în ultima sesiune, se referă depolitizarea unor instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Televiziunea Română, RRA, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională.
Bacalaureatul a fost promovat, în sesiunea de toamnă, de 24,27% dintre cei 85.117 candidaţi care au participat la examen, peste 14.000 de absolvenţi înscrişi iniţial renunţând să mai susţină probele, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, făcute publice ieri.
În 1950 a încetat din viaţă inventatorul, constructorul de avioane şi motoare Traian Vuia, membru de onoare al Academiei Române. În 1906 a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul. (n.17/29 august 1872).
Indicatorul de încredere macroeconomică calculat de CFA România pe baza unui sondaj realizat în rândul membrilor săi a urcat în luna august, după ce în luna iulie a atins un nou minim istoric, ca urmare a îmbunătăţirii anticipaţiilor analiştilor financiari.