Bărbat din Apahida, reținut de polițiști după ce și-a lovit fratele în cap cu o bară metalică
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Sep 2026, 17:01
- Eveniment
- Ascultă știrea
IPJ Cluj a a dispus reținerea unui bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
"La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus reținerea față de un bărbat de 40 de ani, din comuna Apahida, bănuit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 17.30, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Apahida, acesta i-ar fi aplicat fratelui său o lovitură cu o bară metalică în zona capului.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni fiind necesare îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 40 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție", a anunțat IPJ Cluj.











