Bărbat reținut pentru tâlhărie, după ce ar fi smuls geanta unei femei într-o localitate din Cluj
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 14:43
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Mihai Viteazu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală Turda, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în 19 august, în intervalul 14:30–15:00, în localitatea Mihai Viteazu. Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 15:00, după ce o femeie ar fi fost deposedată, prin smulgere, de geanta pe care o purta asupra sa.
În urma verificărilor și a activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani, din Mihai Viteazu, bănuit că ar fi comis fapta.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
IPJ Cluj reamintește că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.











