Ce spune primăria Cluj-Napoca despre strada care a luat-o la vale / Măsurile luate

Ce spune primăria Cluj-Napoca despre strada care a luat-o la vale / Măsurile luate
| Foto: Facebook.com/Sergiu Răzvan

Primăria Cluj-Napoca a emis un punct de vedere în legătură cu situația de pe strada Uliului din cartierul Grigorescu, unde s-a produs o alunecare de teren masivă.

În ceea ce privește alunecarea de teren de pe strada Uliului nr. 90, Primăria municipiului Cluj-Napoca transmite următoarele:

- Joi, 25 aprilie, am constatat că au apărut cedări și fisuri în carosabilul de pe strada Uliului în dreptul numărului 90.
- Au fost luate primele măsuri de semnalizare și ținerea sub observație a zonei - semnalizare rutieră de restricționare a circulației autovehiculelor pe banda carosabilă afectată (banda de coborâre).
- Având în vedere că prognoza meteo indica precipitații, pentru a nu se agrava starea de fapt, am trecut la sigilarea fisurilor (pentru a nu intra apa meteorică).

Vineri, 26 aprilie, am constatat că situația din teren s-a agravat și am limitat tonajul la maxim 2 tone. Am asigurat permanența cu doua echipaje ale Poliției Locale pentru asigurarea implementării măsurilor necesare și informarea cetățenilor.

Vineri spre sâmbătă alunecarea a continuat, astfel că, în data de 27 aprilie 2024 a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, unde au fost stabilite următoarele măsuri:

1. Închiderea circulației auto pe strada Uliului, pe tronsonul afectat de alunecari;
2. Identificarea unor rute alternative de acces;
3. Mandatarea RADP să intervină pentru amenajarea rutei alternative, acolo unde este necesar.

Primăria Cluj-Napoca alături de toate instituțiile abilitate continuă monitorizarea situației și implementarea măsurilor necesare.

Comenteaza