CFR Călători anunță trenuri directe la mare, în minivacanța de 1 Mai și Paște

CFR Călători anunță trenuri directe la mare, în minivacanța de 1 Mai și Paște

CFR Călători anunță că va asigură trenuri directe la mare în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște.

"În minivacanța de 1 Mai și Paște, CFR Călători îți asigură trenuri directe la mare!
De asemenea, poți alege trenurile CFR Călători spre destinația de vacanță preferată sau spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște", transmite CFR Călători.

Compania anunță că, în perioada minivacanței, "se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații, în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie".

Pasagerii beneficiază de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipație sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 90% reducere la călătoria la clasa a 2-a.

Astfel, potrivit CFR Călători, din Cluj-Napoca va pleca, în perioada 30 aprilie - 5 mai seara, un tren direct spre litoral la ora 20:03, care va ajunge la Constanța după 13 ore și 35 de minute, respectiv a doua zi la ora 9:38. Un bilet pentru un adult, la clasa 2-a, costă 141,4 lei, la cușetă (6 paturi) 193,9 lei, iar la vagon de dormit (2 paturi) 324,75 lei. În regim de dormit single, un bilet costă 429,75 de lei.

La întoarcere, clujenii vor avea la dispoziție, între 1 și 6 mai, un tren direct, care pleacă din Constanța la ora 18:15 și ajunge în Cluj-Napoca 12 ore și 47 de minute mai târziu, adică a doua zi dimineața, la 7:02.

De menționat că acest tren merge până în Mangalia.

Comenteaza