Câştigătoarea Premiului Nobel Herta Muller a umplut sala Atenului Român, la lectura publică pe care a susţinut-o aseară

Câştigătoarea Premiului Nobel Herta Muller a umplut sala Atenului Român, la lectura publică pe care a susţinut-o aseară
Prezenţa câştigătoarei Premiului Nobel pentru literatură Herta Muller (foto) la sala Atenului Român din Bucureşti, la o lectură publică şi la un dialog cu filozoful Gabriel Liiceanu a atras numeroase persoane,
Între persoanlităţile prezente la eveniment s-au numărat ministrul Culturii, Kelemen Hunor, filozoful Andrei Pleşu, istoricul Neagu Djuvara, istoricul Marius Oprea, cântăreaţa Ada Milea, actriţa Maria Dinulescu şi cântăreţa Ada Milea, conform agenţiei e ştiri Mediafax.

“Eu nu vreau să fiu scriitor. Eu nu am încotro şi nu am de ales (...) aş fi preferat să am altă meserie”, a punctat scriitoarea care a afişat ăpe tot parcursul discuţieie un ton modest, nepretinzând că a descoperit secretul existenţei sau că ar avea o înţelegere, supăerioară asupra vieţii.

Scriitoarea va participa astăzi la lansarea unei serii de autor dedicată ei şi editată de Humanitas. Romanele care inaugurează seria sunt “Leagănul respiraţiei”, cel mai recent roman scris de Herta Muller şi “Călătorie într-un picior”, primul roman scris după plecarea din România.

Herta Muller s-a născut la Niţchidorf, lângă Timişoara, în 17 august 1953. După ce regimul comunist i-a interzis să mai publice scriitoarea a emigrat în 1987 în Germania. Ea a obţinut numeroase premii literare, a fost nominalizată de trei ori la Premiile Nobel pentru Literatură, premiu care i-a fost decernat în 2009, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”.

Scriitoarea participă timp de două zile în România, l o serie de evenimente prilejuite de lansarea seriei de romane de autor Herta Muller, la editura Humanitas.

Comenteaza