Foto Istoricul Ovidiu Pecican: "Istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual"

Istoricul Ovidiu Pecican: "Istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual"

Istoricul și scriitorul Ovidiu Pecican, autorul cărții „Românii: stigmat etnic, patrii imaginare”, bestseller la Gaudeamus 2022, s-a întâlnit, vineri, cu cititorii la Librăria Humanitas din Cluj.

Deși afișul evenimentului menționa o discuție cu istoricii Ovidiu Pecican și Victor Cubleșan, acesta din urmă, director la Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, nu a fost prezent la eveniment.

Ovidiu Pecican a vorbit despre noul său volum, "Românii: stigmat etnic, patrii imaginare", un roman non-fictiv care este o analiză a surselor medievale și moderne care stau la baza originilor românilor.

Pecican a declarat că „istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual și cred că toți cei care iubesc și îndrăgesc, nu doar povestea, narațiunea în general, cu «a fost odată», ci cei care iubesc adevărul sau adevărurile merită să «sape» un pic, să se uite mai departe”.

Volumul cercetează mai profund istoria și merge până la sursele de la care pornesc diverse controverse și lupte istoriografice, dezvăluind o realitate mai puțin cunoscută de oameni.

Legat de titlul volumului "Românii: stigmat etnic, patrii imaginare", auntorul a dezvăluit că "titlurile aparțin în egală măsură autorilor și editorilor", iar în acest caz a fost în primul rând ales pentru a atrage atenția cititorilor, dar, în egală măsură, "validează conținutul cărții".

După o oră de discuții cu cititorii, aurmat și o sesiune de autografe.

Istoricul Ovidiu Pecican: "Istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual"

Librăria Humanitas din Cluj a fost arhiplină vineri, fiind prezenți iubitori ai cărții de toate vârstele, de la studenți până la pensionari. Din cauza spațiului restrâns, o parte dintre participanți au stat în picioare pe durata evenimentului.

Istoricul Ovidiu Pecican: "Istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual"

Istoricul Ovidiu Pecican: "Istoria arată cu totul altfel decât în versiunile de manual"Volumul "Românii: stigmat etnic, patrii imaginare", apărut la finalul anului trecut la editura Humanitas, oferă răspunsuri la întrebări precum: Cine suntem? De ce originile românilor sunt atât de obscure? Care sunt legendele și evenimentele istorice de la care au pornit primele cronici defăimătoare? E oare vorba despre rea-credință sau despre imaginația scăpată din frâu a unor secretari și copiști din Evul Mediu? Care a fost rolul românilor în apărarea Regatului Ungar? Care sunt argumentele cărturarilor "naționaliști"?

Cartea are 400 de pagini este disponibilă în librării la secțiunea istorie, dar și online pe site-ul Humanitas.ro. Prețul este de 59 de lei.

Ovidiu Pecican este scriitor, istoric și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ultimele cărți scrise de istoricul Ovidiu Pecican, publicate la editura Humanitas, sunt Metafora trecutului și conștiința istorică: Reflecții istoriografice la Centenar, 2019; Pavel Chihaia: Aventura vocației, 2018;  Istoria ca lectură incomodă, 2017; Hieroglifele cantemiriene: Incursiuni istorico‑hermeneutice, 2016.

Comenteaza