Foto Au trecut 9 ani! Până ce Clujul va avea Centru European de Artă Contemporană, s-a deschis Galeria Contemporar: ''Nu e doar pentru elite''
- Scris de Anca Mureşan
- 22 Ian 2025, 14:07
- Cultură
- Ascultă știrea

Au trecut 9 ani! Până când visul Centrului European de Artă Contemporană (ECCA) va deveni realitate, Centrul Cultural Clujean se străduiește an de an să pregătească funcțiile viitorului centru. La început de 2025 a venit rândul inaugurării galeriei Contemporar, în parteneriat cu UBB, spațiu care își propune să demonstreze că arta contemporană nu este doar pentru elite.
Încă din 2017 se vorbește despre un Centru European de Artă Contemporană (ECCA) la Cluj-Napoca. Dealtfel, acesta a fost proiectul fanion al Clujului din dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 și ar fi trebuit să fie inaugurat în anul 2020 sub forma unei instituții-pionier finanțată în mare parte din bani publici și cu o conducere asigurată printr-un parteneriat între operatorii locali relevanți. Au trecut 9 de zile, și proiectul este încă stand-by.
Totuși, Centrul Cultural Clujean mai speră la materializarea investiției și, an de an, a lucrat la pregătirea funcțiunilior viitorului centru. În acest sens, la început de 2024, a fost inaugurată Galeria Contemporar, în parteneriat cu UBB, în incinta Colegiului Academic, pe strada Mihail Kogălniceanu. Proiectul este un spațiu pilot de cercetare, dialog, cunoaștere și expunere, dediat scenei de artă contemporană din România.
''Cu mulți artiști vizuali recunoscuți în toată lumea, deja aparținînd mai multor generații artistice, cu aproape două mii de studenți la arte și umanioare, cu o vitalitate culturală și un brand cultural recunoscute, dar și cu o lipsă alarmantă a spațiilor de expunere și cercetare pe măsura acestei înșiruiri de argumente, Clujul cultural visează de ani mulți la un Centru European de Artă Contemporanăî. Cu numele European Centre for Contemporary Art (ECCA), acest proiect e prevăzut ca unul emblematic în strategiile locale de cultură, dar în realitate încă întîrzie să apară.
Noi, la Centrul Cultural Clujean, ne-am străduit de-a lungul ultimilor ani să pregătim încet-încet o parte din funcțiunile viitorului centrul de artă, folosind pentru asta finanțări provenite de la bugetul local, dar și din alte surse (private, europene, guvernamentale) și lucrînd cu multe organizații, instituții, companii și artiști interesați de temă. Din 2017 încoace am organizat programe de rezidențe artistice, școli curatoriale (împreună cu ArtEncounters) și programe de cercetare, iar în 2022 am pornit, împreună cu Banca Transilvania, un program de achiziții de artă contemporană care îi vizează pe artiștii clujeni.
Acum, grație unui parteneriat entuziasmant cu Universitatea Babeş-Bolyai, a venit și vremea primei forme fizice a ECCA: deschidem, la Colegiul Academic, galeria Contemporar! Aici vom experimenta diferite formate - expoziții, dezbateri, ateliere, evenimente, mediere -, toate produse de scena locală de artă cu sprijinul CCC, al UBB și al partenerilor noștri", a declarat Ștefan Teișanu, director și fondator al Centrului Cultural Clujean.
„Contemporar reprezintă, pentru UBB, un element-cheie dintr-un ecosistem prin care Universitatea facilitează articularea între domenii de cunoaștere, între cercetare, știință și creația artistică într-un orizont incluziv, de gândire critică și valori democratice”, afirmă Horea Poenar, Prorector UBB responsabil cu componenta socio-culturală.
Conform Corinei Bucea, Director Dezvoltare Culturală la Centrul Cultural Clujean, contemporar va găzdui expoziții, dezbateri, ateliere, evenimente însoțite de o componentă de mediere, care să destructureze ideea conform căreia ''arta contemporană este doar pentru elite''. Programul galeriei este coordonat, prin rotație, de către un curator invitat de Centrul Cultural Cluejean, care va lucra cu artiștii locali. Prima parte a programului se află pe mâna celor de la Asociația Young Actions and Abstractions.
Proiectul galeriei este finanțat de Ministerul Culturii, printr-un grant nerambursabil norvegian în valoare de 125.000 de euro. Spațiul a fost amenajat în doar două luni de zile. Pe viitor, galeria va funcționa din fondurile CCC, provenite din finanțări nerambursabile de la municipalitate și alte surse, artiștii expunându-și lucrările gratuit.
Contemporar poate fi vizitat de marți pînă sîmbătă, de la 15:00 la 19:00, precum și cu ocazia concertelor Filarmonicii și a altor evenimente găzduite de Colegiul Academic. Intrarea este gratuită. Primele expozții sunt ''Ziua Crește'' și ''Perspective din punctul zero'', iar prima dezbatere este programată pentru joi, 23 ianuarie, la ora 17.00, și aduce în discuție relație dintre educație și arta contemporană.
Centrul European de Artă Contemporană (ECCA)
ECCA ar urma să fie primul spațiu din regiune capabil să expună lucrări de anvergură, să arhiveze lucrări de artă și să testeze noi modele de curatoriat, de programare culturală și de asumare a unui rol activ ar artei în societate, conform reprezentanţilor Centrului Cultural Clujean, ONG care, alături de municipalitate, s-a angajat să continue şi să implementeze o parte din programul cultural Cluj 2021, după pierderea titlului în faţa Timişoarei.
În dosarul de candidatură, pentru realizarea ECCA era preconizat un buget de 12 milioane de euro, fonduri europene şi finanţare locală, demararea construcţiei fiind programtă pentru 2018, iar termenul de execuţie al lucrărilor era de doi ani de zile. Locaţia nu a fost însă niciodată bătută în cuie.