Finaliştii Concursului Naţional de Scenarii vin la TIFF

Finaliştii Concursului Naţional de Scenarii vin la TIFF
Juriile Concursului Naţional de Scenarii au desemnat finaliştii ediţiei din acest an. Au fost selectate nouă scenarii finaliste, toţi autorii lor fiind câştigătoriai Premiului HBO - 3 zile la TIFF 2012.

Anunţarea câştigătorilor celor 3 secţiuni se va face sâmbătă, 9 iunie, în cadrul galei de
decernare a premiilor celei de-a unsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film
Transilvania (TIFF), ce urmează să se desfăşoare la Cluj-Napoca, în perioada 1-10 iunie 2012.

Finaliştii pentru cele trei secţiuni sunt:

- Pentru categoria scenariu de lungmetraj:

Anca Buja şi Cristi Iftime, cu scenariul "Maritza"

Raluca Poenaru, cu scenariul "Cadoul Roz"

Cristina Bîlea, cu scenariul "Vara s-a sfârşit"

- Pentru categoria scenariu de scurtmetraj:

Dumitrescu Marilena, cu scenariul "Odihna veşnică"

Adina Militaru, cu scenariul "Dus întors: 3 minute"

Bogdan Constantin Benea, cu scenariul "Ultima staţie"

- Pentru categoria scenariu de documentar:

Andrei Dăscalescu pentru scenariul „100.000 km în jurul Pământului, pe jos, în opinci"

Adina Popescu şi Iulian Manuel Ghervas pentru scenariul „10 perfect"

Tudor Buican pentru scenariul „Săritorul"

Premiile oferite de către HBO România în cadrul Concursului Naţional de Scenarii, realizat în parteneriat cu TIFF sunt: "Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj" în valoare de 3.000 USD, "Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj"- 1.500 USD, "Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar"- 2.000 USD, "Premiul HBO - 3 zile la TIFF" va fi pus la dispoziţia celor nouă finalişti ai celor trei categorii şi constă în următoarele: 3 zile de festival ale căror costuri vor fi acoperite integral.

 

Etichete
Comenteaza