2012, anul Clujului în cinematografie

2012, anul Clujului în cinematografie
Clujul se poate lăuda nu doar cu cel mai bun festival de film din România, TIFF, dar şi cu un grup foarte apreciat de actori de cinema, la Teatrul Maghiar.

În 2012 a fost lansat noul film al lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni şi melci". Filmul a adus în cinematografe, de la lansare, 63.623 de spectatori, devenind astfel producţia românească cu cel mai mare public în acest an. Avanpremiera a avut loc la Cluj, la gala de deschidere a TIFF.

Tudor Giurgiu şi echipa sa se mai pot lăuda cu o performanţă anul acesta, fiind câştigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj acordat, în decembrie, de Academia de Film Europeană, pentru "Superman, Spiderman sau Batman". Protagonist este Bogdan Zsolt, de la Teatrul Maghiar, iar scenariul este bifat de un alt clujean, Doru Lupeanu.

2012 a fost şi anul în care Silviu Purcărete a debutat oficial în regia de film, cu "Undeva la Palilula". Povestea filmului, o alegorie a comunismului, se construieşte în jurul lui Serafim (Aron Dimeny, actor la Teatrul Maghiar din Cluj), un tânăr doctor care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, ca urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică.

Mai menţionăm şi câştigarea în 2012 la Cannes a premiului pentru cea mai bună actriţă "ex aequo" de către cele două protagoniste ale peliculei "După Dealuri" de Cristian Mungiu, în contextul în care Cristina Flutur s-a format ca actriţă, în parte, la Cluj.

Am mai putea bifa pentru 2012, dar şi pentru 2013, două producţii independente, cu buget redus, produse tot la Cluj. "Filmul Usturoi" e produs de bloggerul Radu "Groparu" Băzăvan, iar "Hensi", despre un clujean traficant de antichităţi, este regizat de fostul jurnalist clujean Gelu Radu.

Comenteaza