O lucrare de Enescu închide stagiunea 2016-2017 a Filarmonicii din Cluj

O lucrare de Enescu închide  stagiunea 2016-2017 a Filarmonicii din Cluj
Concertul care va închide stagiunea 2016-2017 va fi dirijat de tânărul Gabriel Bebeşelea, iar pe scena Colegiului Academic revine renumitul pianist Robert Levin.

În 1899, George Enescu compunea, la Paris, Pastorale-Fantaisie pour petit orchestre, interpretată în primă audiţie absolută în acelaşi an. A fost prima şi ultima dată când această lucrare a fost cântată în timpul vieţii lui Enescu şi, de altfel, într-un concert public. Vineri, 23 iunie, de la ora 19, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania" va interpreta, sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeşelea, prima audiţie modernă a acestei lucrări.

Un amestec fascinant de jazz, muzică rock şi muzică contemporană, Concertul pentru pian Chiavi in mano a fost compus pentru şi dedicat de Yehudi Wyner pianistului american Robert Levin, care-l va interpreta la Cluj în primă audiţie românească.

Simfonia nr. 1 în Mi bemol major de Enescu, compusă în 1905, dezvăluie influenţa enormă pe care studiile de la Viena şi Paris le-au avut în definirea stilului original al compozitorului român.

Pianistul Robert Levin a concertat pe scene din Statele Unite, Europa, Australia şi Asia. A cântat ca solist în compania orchestrelor din Berlin, Birmingham, Boston, Chicago, Cleveland, Los Angeles, Montreal, Toyko şi Viena, colaborând cu dirijori ca Bernard Haitink, Sir Neville Marriner, Seiji Ozawa, Sir Simon Rattle, Esa-Pekka Salonen şi Joseph Silverstein. Pe fortepiano a cântat cu Academia de Muzică Veche, Societăţile „Haendel" şi „Haydn", Orchestra of the Age of Enlightenment şi Orchestre Révulionnaire et Romantique, cu Sir John Eliot Gardiner, Christopher Hogwood, Sir Charles Mackerras, Nicholas McGegan şi Sir Roger Norrington. A fost invitat la festivalurile din Sarasota, Tanglewood, Ravinia, Bremen, Lockenhaus, Verbier şi Mozartwoche din Salzburg. Printre partenerii săi de muzică de cameră îi regăsim pe Steven Isserlis, Kim Kashkashian şi Ya-Fei Chuang.

Robert Levin este recunoscut internaţional pentru modul în care a „restaurat" practica interpretativă a ornamentelor şi a cadenţelor improvizate specifică perioadei clasice, în special în lucrări de Mozart şi Beethoven. A înregistrat pentru casele de discuri DG Archiv, CRI, Decca/Oiseau-Lyre, Deutsche Grammophon Yellow Label, ECM, New York Philomusica, Nonesuch, Philips şi SONY Classical. Aceste înregistrări includ integrala concertelor de Bach cu Helmuth Rilling, Suitele engleze şi Clavecinul bine temperat, concertele de Beethoven cu Sir John Eliot Gardiner şi Orchestre Révolutionnaire et Romantique, precum şi integrala lucrărilor pentru violoncel şi pian de Beethoven cu Steven Isserlis (compact disc care a fost numit, de Gramophone Magazine, „Înregistrarea lunii" la începutul anului 2014).

Robert Levin a studiat pianul cu Louis Martin şi compoziţia cu Stefan Wolpe în New York. A lucrat cu Nadia Boulanger în Fontainebleau şi Paris, apoi a urmat cursurile prestigioasei Universităţi Harvard. După absolvire a fost invitat de Rudolf Serkin să conducă departamentul de teorie muzicală de la Curtis Institute of Music, iar după cinci ani a fost numit profesor la School of the Arts, SUNY Purchase. În 1979 a fost director rezident la Conservatorul American din Fontainebleau, la cererea Nadiei Boulanger, unde a predat până în 1983. Între 1986 şi 1993 a fost profesor de pian la Staatliche Hochschule für Musik din Freiburg im Breisgau. Preşedinte ale Competiţiei Internaţionale „Johann Sebastian Bach", membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe şi profesor la Universitatea Harvard, Robert Levin a fost numit membru onorific al Academiei Americane de Arte şi Litere. În prezent, este membru şi al Academiei de Muzică Veche.

 

Comenteaza