Un raport al companiei de consultanță EY despre profitabilitatea pe care o poate genera cultura remarcă faptul că o creație a unui artist clujean s-a vândut cu 140.000 de euro.
Academicianul Ionel Haiduc, clujeanul care a condus timp de 8 ani Academia Română, predă marţi ştafeta.
Actorul Radu Iţcuş a murit la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, iar înmormântarea va avea loc marţi, de la ora 12.00, la Cimitirul Voluntari, în capela căruia se află depus trupul neînsufleţit al artistului, informează Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).
Cea mai amplă expoziţie a unui pictor clujean ce locuieşte de 20 de ani la Paris, despre care se spune că e cel mai vândut pictor român, e programată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Opera din Cluj îşi adaptează programul la "Săptămâna altfel" şi îi cheamă pe elevi la spectacole specifice, cum ar fi "Hansel şi Gretel" sau "Văduva veselă", dar şi un matineu de balet - "Coppelia".
O piesă pusă în scenă la Teatrul Maghiar ajunge la a 50-a reprezentaţie.
Orfeu se distrează în Infern - urmăriţi un remix al celebrei piese, duminică seara la Opera din Cluj-Napoca.Orfeu se distrează în Infern - urmăriţi celebra piesă duminică seara la Opera din Cluj-Napoca.
Camil Petrescu va fi sărbătorit la Muzeul de Artă, în aprilie, la 120 de ani de la naşterea sa.
Cinci evenimente speciale, care aduc muzica în cinematografe și filmul în spații neconvenționale, îi vor încânta pe spectatorii celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în perioada 30 mai – 8 iunie.