Noaptea Albă a Filmului Românesc, cu producţii premiate ale regizorilor din "Noul Val", în 16 septembrie în patru oraşe din ţară, inclusiv Cluj-Napoca, în organizarea Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, aceeaşi care organizează la Cluj şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Prozatorul clujean Alexandru Vlad a fost premiat în Bistriţa-Năsăud pentru promovarea satului românesc.
Câteva sute de credincioşi romano-catolici clujeni au participat sâmbătă la sfinţirea şi inaugurarea unei noi biserici de acest rit în Cluj, mai exact în cartierul Grigorescu.
Documentul prin intermediul căruia se ştie de existenţa privilegiului regal din 1316, prin care Clujul a primit statutul de oraş, se află în colecţia Arhivelor Naţionale ale Statului Cluj şi este prezentat în copie în cadrul unei expoziţii ce poate fi vizitată, sub forma unor tururi ghidate, la Zilele Culturale Maghiare.