Untold Festival transformă Clujul, între 30 iulie – 2 august 2015, în destinația turistică muzicală a României. Organizatorii au anunţat, miercuri, noi trupe care se alătură line-up-ului proiectului major al programului Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015.
Trupa românească "Nightlosers" va susține o serie de concerte în cadrul renumitului festival "Zelt Musik Festival" (ZMT) din Freiburg, Germania, desfăşurat din 9 până în 15 iulie.
Teatrul Național Cluj-Napoca va participa cu patru spectacole la Festivalul Național de Teatru de la București, ediția 2015.
13 filme participante în competiția Festivalului Super din București vor fi proiectate, sâmbătă, la Cluj-Napoca.
Societatea Culturală Filarmonia invită din nou iubitorii de muzică la scena de pe lac, la un eveniment muzical inedit ce poartă titlul “Muzica Templierilor”.
Proiect îndrăzneţ al unui artist clujean din dragoste pentru artă, dreptate şi libertate. Este vorba despre Erno Bartha care va parcurge 2.025 km pe jos, în trei luni, din Vlaha până la Londra.
Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50.000 de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.
Vernisajul expoziţiei de pictură "Răpirea Europei", a artistului clujean Ioan Sbârciu, va avea loc joi, 9 iulie 2015, la ora 19:00, la Accademia di Romania în Roma.
Două expoziții dedicate artei contemporane poloneze - „12. expoziție din colecțiile Małopolska - Muzeul Fundației de Artă Contemporană” și „Andrzej Szarek: Sculptură” - vor putea fi vizitate de publicul clujean la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), în perioada 7-26 iulie 2015.