Patricia Kaas despre concertul de la Cluj: "Nu voi cânta pur și simplu cântecele lui Edith Piaf, în muzica ei proiectez sentimentele mele"
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Iun 2013, 17:21
- Cultură
- Ascultă știrea
„Va fi prima oară că voi cânta în afara Bucureștiului și e un prilej pe care îl aștept cu drag: întâlnirea cu publicul este pentru mine cea mai autentică experiență și lucrul care îmi face cea mai mare plăcere. În perioadele în care am suferit în plan personal, publicul a fost cel care mi-a adus liniștea de care am avut nevoie", mărturisește Patricia Kaas.
Ea vine în fața spectatorilor din Cluj cu un tribut emoționant adus lui Edith Piaf, una dintre cele mai bune voci pe care Franța le-a avut vreodată iar, în plan personal, cea care a inspirat-o pe Patricia Kaas la începutul carierei sale muzicale.
„Nu voi cânta pur și simplu cântecele lui Edith Piaf - în muzica ei proiectez sentimentele mele, experiențele mele și emoțiile mele. Asta face muzica pentru mine: când îmi vine să plâng, să țip de durere sau să urlu de bucurie, ajung să mă ascund în spatele câte unui refren. Întotdeauna trebuie să nu uităm că există lumină la capătul tunelului - știu asta foarte bine de la tatăl meu, care era miner - și acesta e mesajul meu pentru cei care trec printr-o perioadă mai dificile", spune Patricia Kaas.
Concertul de la Cluj va include muzică, proiecții video cu viața lui Edith Piaf, un decor care amintește Parisul interbelic și inedite momente de poezie sau actorie susținute chiar de Patricia Kaas. „Unul din motivele pentru care îmi place, spre exemplu, melodia «Belle histoire d'amour» este modul în care exprimă echilibrul dintre forță și fragilitate. Spectatorii mă vor vedea pe scenă în mănuși de box, o ființă puternică, dar în același timp voi fi desculță, simbol al vulnerabilității - iar această imagine exprimă perfect modul în care mă simt, arată mult din personalitatea mea", spune artista.
Ultimele bilete la concertul extraordinar „Kaas chante Piaf" au fost puse în vânzare, din această săptămână, cu reducere de 15%. Astfel, biletele în zona VIP Exclusive costă 297 lei, un bilet VIP 250 de lei, iar accesul la categoriile I, II și III va costa doar 170, 127 și respectiv 85 de lei. Numărul de bilete disponibile la aceste prețuri este limitat.
Biletele pentru concert sunt disponibile atât online, pe site-ul biletmaster.ro, cât și la Iulius Mall, Polus Centre și Casa TIFF