Prezentare de modă pe fosta platformă industrială de la gară

Prezentare de modă pe fosta platformă industrială de la gară
Noua colecţie a designerului Călina Langa, Urban Ladies, este compusă din 15 ansambluri vestimentare, propuneri estetice ce ţintesc să anime peisajul stradal vestimentar, atât de tern şi de uniformizat la ora actuală.

Combinaţia dintre funcţional/utilitar şi original/agreabil/estetic se află la baza conceptului acestei colecţii care, pentru a fi pusă în valoare conform ideii iniţiale, are nevoie să fie prezentată într-un spaţiu exterior ce beneficiază de exact aceleaşi coordonate, în care elementele de arhitectură modernă cu accente futuriste joacă un rol esenţial şi potenţează propunerile vestimentare într-un mod fericit.
 
Inserarea într-un spaţiu public cu o arhitectură aparte - aşa cum este clădirea Liberty Technology Park - a unei manifestări artistice îşi are motivaţia întemeiată în dorinţa de implicare a publicului, de “contaminare” a sa cu esteticul, care, pe zi ce trece, se estompează între opţiunile unui life-style inteligent şi perfect asumat.
 
Urban Ladies vor fi femei “reale“, nu de profesie model, iar show-ul este dezvoltat în colaborare cu Create.Act.Enjoy. Evenimentul este programat pentru 10 decembrie, ora 16:00, la Liberty Technology Park Cluj, de pe str. Gării nr. 21.
 
Călina Langa nu este la prima prezentare într-un spaţiu informal, colecţiile recente fiind lansate pe patinoarul din Piaţa Unirii, în Parcul Central sau la zidul de la Turnul Croitorilor.

Comenteaza