Dezbateri economice și educaționale la Herbstfest 2024

Dezbateri economice și educaționale la Herbstfest 2024

Oktoberfest de Cluj-Napoca vine cu dezbateri, activități culturale și distractive pentru întreaga familie, dar și surprize gastronomice, între 3 și 6 octombrie

 

Dezbaterile economice și pe teme de educație reprezintă una dintre componentele centrale ale Festivalului de Toamnă al Economiei Germane - Herbstfest 2024. Evenimentul, care își propune să creeze un cadru propice pentru dialog între mediul economic, academic și comunitate, oferă pe lângă aceste dezbateri și o gamă variată de activități pentru toate vârstele, de la spectacole culturale și concerte, la expoziții interactive și activități recreative, toate contribuind la o celebrare a relațiilor economice și culturale româno-germane. Evenimentul este organizat de DWNT - Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Dezbateri economice și educaționale la Herbstfest 2024

Pe 4 octombrie, începând cu ora 14:00, vă invităm să participați la o serie de dezbateri de maximă actualitate, ce vor avea loc în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, în cadrul Herbstfest 2024. Aceste dezbateri vor aborda teme economice și educaționale esențiale pentru viitorul României, sub moderarea cunoscutului jurnalist Moise Guran. Speech-ul introductiv al dezbaterilor va fi susținut de către Florin Sabou, Președintele DWNT.

Prima dezbatere, intitulată "România - Cum devenim o economie și industrie de export?", va începe la ora 14:00 și va aduce laolaltă lideri din cele mai importante companii care acționează în sectoare de interes național ale economiei românești. Aceștia vor discuta despre provocările cu care se confruntă economia românească și strategiile care pot transforma România într-un jucător competitiv pe scena globală.

Printre invitați se numără:

● Ștefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

● Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca

● Christian von Albrichsfeld, Country Head Continental, General Manager

● Dan Crișan, COO PENNY | REWE ROMANIA SRL

● Maria Metz, CEO NTT Data BMW Group

● Bern Hörmann, CEO MHP Consulting Romania

A doua dezbatere, "Învățământul dual academic - motor de creștere în economie", va avea loc de la ora 15:30. Aceasta va explora potențialul învățământului dual în România, un model educațional ce îmbină teoria cu practica, în colaborare directă cu mediul economic. Invitații vor discuta despre beneficiile și provocările acestui model, precum și impactul pe termen lung asupra economiei și pieței muncii.

Invitați speciali la această dezbatere:

● Ligia Deca, Ministrul Educației

● Vasile Țopa, Rector UTCN

● Florin Drăgan, Rector Universitatea Politehnica Timișoara

● Christian Sacarea, Pro-Rector UBB Cluj-Napoca

● Monica Constantinescu, CFO Robert Bosch

● Stefan Balster, Managing Director E.ON Business Services Cluj

● Daniel Metz, Vicepreședintele DWNT, Prorector Universitatea ”1 Decembrie” Alba-Iulia

Dezbaterile vor avea loc în limbile română și germană, cu traducere simultană disponibilă.

Programul complet și harta HerbstFest 2024

Pe lângă dezbaterile economice și educaționale, HerbstFest 2024 oferă un program bogat de activități pentru toate vârstele. Printre evenimentele de top se numără:

● Beer Bike – O activare inedită de tip Beer Bike, unde participanții pot pedala și savura bere autentică nemțească. Activitatea va fi disponibilă pe tot parcursul weekendului.

● Delicii culinare și bere nemțească – De vineri până duminică, Piața Unirii va găzdui standuri cu mâncare cu specific german și bere 100% nemțească.

● Prospețime, energie și distracție la HerbstFest, by PENNY și Parapet - Una dintre cele mai îndrăgite activități ale festivalului va fi savurarea unui pahar de suc natural de fructe, preparat chiar de participanți prin pedalarea unei biciclete electrice care alimentează un storcător de fructe. Partenerii noștri în această inițiativă sunt Parapet, care aduc bicicleta magică, și PENNY, alături de noi ca furnizor de prospețime.

● Test Drive de Mașini Electrice by RMB Inter Auto - test drive-ul este gratuit, înscrierile se fac AICI. Vor fi disponibile mașini Mercedes-Benz EQE SUV și Mercedes-Benz EQA, oferite de RMB Inter Auto. Cei care vor testa mașinile vor primi și un pachet surpriză din partea HerbstFest.

● Cinema powered by E.ON - publicul larg este invitat să se relaxeze vizionând filme fascinante oferite de Centrul Cultural German din Cluj-Napoca. Filmele vor fi în limba germană, cu subtitrare în limba engleză, pentru a fi accesibile cât mai multor persoane. Sunt 50 de locuri disponibile la fiecare proiecție, iar accesul este gratuit.

Pentru mai multe detalii despre activități și locații, consultați harta și programul complet:

Harta Herbstfest 2024

Dezbateri economice și educaționale la Herbstfest 2024

Programul Herbstfest 2024

Dezbateri economice și educaționale la Herbstfest 2024

Despre HERBSTFEST

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane - HERBSTFEST ajunge, în 2024, la cea de-a 7-a ediție. Evenimentul a fost organizat între anii 2012 și 2017, iar acum revine, cu scopul de a celebra legătura dintre cultura germană și economie, în Cluj-Napoca. După o pauză de câțiva ani, revenim cu scopul de a continua tradițiile de succes și de a întări relațiile dintre regiunea Nord-Transilvania și Germania.

Despre DWNT

Clubul de Afaceri al Transilvaniei de Nord de limbă germană, înființat în 2011 și cu sediul la Cluj-Napoca, este un forum pentru companii din Germania, Austria, Elveția și România, în care oamenii de afaceri de limbă germană fac schimb de idei la întâlniri, evenimente și seminarii sau când organizarea de activităţi de agrement în comun poate. Pe lângă economie, alte domenii precum cultura, diplomația și educația sunt, de asemenea, de interes pentru DWNT.

PARTENERI

Platinum partener: PENNY

Gold partener: NTT Data, E.ON, MHP - a Porsche Company, Neotronik, BOSCH

Silver partener: RMB Inter Auto, Parapet

Bronze partener:  Eckerle, Cadran Technologies, TPA, Wörwag Pharma, Miele, Kuiba, BCR, Siegel, BKS Ingenieure, Heco Schrauben, KUKA, Nox ApartHotel, Arovit, EXL, Schwaben Bräu, DAS

Parteneri media: Radio Cluj, Via Cluj TV, Media 9, Cluj Live, Pagina de Transilvania, Ziarul Clujean, Romania Pozitiva, Cluj24, Info Huedin, Evenimentar, I Like Cluj, Cluj4Ever, Cluj.com, Profit.ro, Ziua de Cluj, PrimaTV, Servus Cluj, Prima News, TVR Cluj.

Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, UBB, Universitatea Babeș-Bolyai

Comenteaza