100 de internship-uri la InfoTech 2013
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 08 Apr 2013, 22:20
- Economie
- Ascultă știrea
„În 18 zile ale târgului, 25 de companii oferă internship-uri cu posibilitate de angajare. Companiile participante au oferit aproximativ 100 de internship-uri", a declarat Tudor Ogner, reprezentantul Organizaţiei Studenţilor din Universitatea Tehnică (OSUT).
Una din companiile participante la InfoTech 2013, Yonder propune 3 tipuri de internship-uri. „Avem o posibilitate de internship pe device-uri, iar studenţii vor avea ocazia de a crea aplicaţii pentru Google Eyes sau Emotiv. Alte două tipuri de internship se referă la internship - sau stagiu de practică în timpul verii, altul în cursul anului, când studenţii pot să-şi managerieze cum vor timpul alocat internship-ului şi pot aplica în timpul anului, chiar şi de mâine dacă doresc", a explicat Mihaela Roşca, reprezentantul companiei Yonder.
Evenimentul InfoTech cuprinde ElectroTech, târg specializat pe profilul electro şi MecanicTech, târg specializat pe profilul mecanic. „Pe parcursul celor două săptămâni, studenţii vor avea parte de prezentări ale unor mari companii din domeniu, sesiuni de comunicări ştiinţifice, training-uri, workshop-uri, oferte de locuri de muncă, internship-uri pentru studenţi şi absolvenţi. Studenţii vor putea intra în contact direct cu liderii de piaţă din domeniile electric, mecanic, construcţii, instalaţii şi vor avea acces la cele mai noi informaţii", arată organizatorii târgului. (A.-D. SZASZ)