Strabag estimează scăderea afacerilor în România la circa 300 milioane euro, în acest an

Strabag estimează scăderea afacerilor în România la circa 300 milioane euro, în acest an
Cifra de afaceri în România a grupului austriac Strabag va scădea anul acesta la aproximativ 300 de milioane de euro, de la 350 de milioane de euro anul trecut, din cauza reducerii numărului de proiecte în curs de atribuire pe piaţă.

"Proiectele mari au fost finalizate, iar pe piaţă sunt acum doar investiţii de dimensiuni mici. Anul acesta vom termina în România cu o cifră de afaceri de circa 300 de milioane de euro, poate 310-320 de milioane de euro, mai redusă decât 350 de milioane de euro, cât am avut anul trecut. Când am intrat pe piaţa românească strategia era să participăm doar la proiecte mari, însă acum ne implicăm în orice proiect. De asemenea, am ieşit şi în afara Bucureştiului şi cu alte proiecte, în afara celor de infrastructură", a declarat agenţiei MEDIAFAX Johann Polzl, managing director sub division SEE East Strabag.

Grupul austriac Strabag a încheiat primul semestru cu venituri de 137,6 milioane de euro pe plan local, în scădere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit informaţiilor din raportul financiar al companiei.

Strabag a finalizat construcţia centrului comercial Promenada Mall din cadrul proiectului Floreasca City, dezvoltat de Raiffeisen evolution, investiţie totală de 300 de milioane de euro. Strabag, care deţine 20% din Raiffeisen evolution, a fost şi constructorul zonei de birouri din Floreasca City, finalizată anul trecut. Floreasca City a fost unul dintre cel mai mare contract al Strabag pe piaţa locală, de circa 150 de milioane de euro.

"Sunt în curs de atribuire mai multe proiecte de birouri în această zonă (Floreasca, n.r.) însă nu avem încă un răspuns. Lucrăm, de asemenea, cu Petrom în mai multe proiecte, suntem implicaţi în construcţia proiectului ELI de la Măgurele (sistemul de lasere de mare putere, n.r.) şi de asemenea, suntem foarte activi pe partea de construcţie de parcuri eoliene", a arătat Polzl.

El a menţionat că deşi situaţia pe piaţa construcţiilor este mai bună în ultimii doi ani, decât în 2009 sau 2010, problema principală rămâne lipsa surselor de finanţare.

Cele mai importante lucrări executate în prezent de Strabag în România sunt legate de infrastructură. Pe acest segment, compania a câştigat în 2011 construcţia unui lot de circa 24 de kilometri din autostrada Orăştie - Sibiu, pentru care va primi 166 de milioane de euro (cu TVA). De asemenea, Strabag şi-a adjudecat în 2011 contractele de reabilitare a drumurilor naţionale 14 Sighişoara - Sibiu şi 15A Reghin - Bistriţa, cu o valoare cumulată de 106 milioane euro.

În ultima parte a anului 2010 Strabag a câştigat, alături de constructorul bucureştean Straco Grup, controlat de fraţii Alexandru şi Traian Horpos, şi un contract de aproape 180 de milioane de euro pentru construcţia autostrăzii Deva - Orăştie, deschisă circulaţiei în luna mai.

Strabag a câştigat în 2011 şi primul contract de reabilitare de cale ferată, în valoare de peste 317 milioane euro, alături de firmele Swietelsky, Alstom, Euro Construct Trading 98 şi Transferoviar Grup.

Cel mai recent contract adjudecat de compania austriacă este construcţia centrului de cercetări ştiinţifice de la Măgurele ELI-NP, unde Strabag va lucra alături de compania germană ED Zublin pentru 65 de milioane de euro. Strabag a depus oferte şi pentru construirea în concesiune a centurii de sud a Capitalei, dar şi a autostrăzii Comarnic - Braşov.

Grupul austriac este prezent în România în sectorul construcţiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timişoara sau ARL Cluj.

Etichete
Comenteaza