Un gigant al birourilor vrea să cumpere The Office Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Ian 2018, 12:42
- Economie
- Ascultă știrea
Globalworth Real Estate Investments (GREI) Limited, liderul pieţei de clădiri de birouri din România, ia în calcul extinderea achiziţiilor în marile oraşe ale țării. Discuţiile purtate cu fondul de investiții NewCo s-ar putea îndrepta spre cumpărarea birourilor The Office Cluj şi City Business Centre Timişoara, potrivit ZF.
Pentru The Office, dacă vrea achiziţia integrală, trebuie să discute şi cu antreprenorul Ovidiu Şandor, care deţine 50%. „Ne uităm la toate proiectele care răspund criteriilor noastre de investiţii, atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe din România“, au subliniat reprezentanţii Globalworth. Piaţa regională de birouri este dominată acum de antreprenorii locali ca Ovidiu Şandor, Virgil Tornoreanu sau Iulian Dascălu.
Intrarea GREI ar dinamiza piaţa regională, într-un moment în care Clujul şi Timişoara atrag investiţii noi şi companii care doresc spaţii de birouri moderne. GREI a finalizat vânzarea unor acţiuni de 330 milioane de euro, veniturile obţinute urmând să fie folosite pentru proiecte de investiţii în Polonia şi România.
Clădirea din Cluj costă 45 de milioane de euro
Complexul de birouri de pe Bd. 21 Decembrie are acum un nou proprietar, NewCo, unul dintre cele mai mari grupuri imobiliare din Europa Centrală şi de Est. În documentele companiei, fazele I şi II ale clădirii, în suprafaţă de 20.350 mp, valorează 38,8 milioane de euro, iar faza III, de 9.250 mp, în curs de edificare, 5,6 milioane, conform proprietarilor. Chiria medie lunară percepută la The Office se ridică la 13,5 euro/mp.
Numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea aici depăşește 5.000. NEPI a preluat fostul teren de 19.000 mp al Tricotaje Someşul (achiziţionat în 2007 de Atrium Centers). Fostul proprietar care a cumpărat terenul cu 14 milioane de euro avea un proiect mixt (mall, hotel, birouri) şi a demolat fabrica, în 2008, fără să mai construiască nimic. Fabrica de tricotaje a fost mutată pe Bd. Muncii.
New Europe Property Investments (NEPI) a fuzionat cu Rockcastle Global Real Estate (Mauritius), iar compania nou-creată, NEPI Rockcastle (NewCo), avea o valoare de piaţă de 5,6 miliarde de euro. Portofoliul NEPI cuprindea 28 de proprietăţi şi 13 proiecte în dezvoltare.
Cel al Rockcastle îngloba șapte proprietăți de retail generatoare de venituri, două proiecte în construire trei proprietăți condiționate de obținerea autorizațiilor de pre-leasing, la o valoare cumulată de 878 de milioane de euro. De asemenea, deţinea acţiuni la 10 companii, majoritatea din SUA, de 1,7 miliarde de euro.