Israelienii de la AFI Europe își extind imobiliarele la Cluj

Israelienii de la AFI Europe își extind imobiliarele la Cluj

Unul dintre cei mai mari deținători de proprietăți imobiliare din România, dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, are ca strategie intrarea pe piața din Cluj.

Acesta analizează extinderea în noi centre regionale precum Cluj şi are în plan continuarea investiţiilor în Bucureşti după ce anul trecut a cumpărat birourile NEPI-Rockcastle în cea mai mare tranzacţie de pe piaţa de office, conform ZF.

“În România poţi obţine un randament mult mai bun, unic la nivel regional. România are o ocazie unică acum, dar diferenţa se va micşora în timp la nivelul Europei Centrale. Piaţa dictează preţul, iar pe măsură ce va exista o cerere tot mai mare şi randamentele vor fi comprimate”, a menționat Doron Klein, CEO al AFI Europe România.

Compania va investi în premieră la AFI Palace Cotroceni într-un nou concept de proiect rezidenţial, dezvoltat exclusiv pentru a închiria viitoarele apartamente. Până acum, investitorii cumpărau pachete de 10-20 de apartamente în cadrul proiectelor rezidenţiale pentru a le închiria, însă nu a existat un dezvoltator care să plece de la bun început cu acest plan.

Viitorul proiect rezidenţial va fi parte a expansiunii, pe noul teren de 50.000 mp cumpărat lângă mall. Dezvoltatorul israelian vrea să dezvolte noi proiecte de birouri şi rezidenţiale, alături de un mall la Braşov şi unul la Arad. Acesta are active de un miliard de euro pe piața românească și o suprafață închiriabilă de 650.000 mp, cu o rată de ocupare de 95%.

Companiile NEPI Rockastle, Globalworth, AFI Europe, Immofinanz și Iulius Group dețin în țara noastră active de 5,8 miliarde de euro, majoritatea concentrate în municipiile București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Comenteaza