Se scumpesc apartamentele noi, se ieftinesc cele vechi
- Scris de Mihai Prodan
- 01 Iun 2011, 17:31
- Economie
- Ascultă știrea
Conform acesteia, preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca este de 990 euro/mp util. Valoarea actuală este cu doar 2,7% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni, aici întâlnindu-se cea mai mică diferenţă dintre toate oraşele analizate. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele noi, al căror preţ a crescut cu 4,4% în doar 30 de zile, până la 974 euro/mp.
În schimb, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a coborât din nou sub pragul de 1.000 euro/mp util, până la valoarea de 997 euro/mp util, în scădere cu 0,8% faţă de luna aprilie. Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul apartamentelor cu două camere, unde a fost constatată o scădere de 1,7%. Garsonierele s-au scumpit cu 1,3% în ultimele treizeci de zile, iar apartamentele cu trei camere au avut o creştere de preţ de 0,4%, mai arată imobiliare.ro.