8.000 de vânători de joburi la târgurile de cariere de la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Mar 2017, 17:45
- Economie
- Ascultă știrea
Deși Clujul este printre județele cu cele mai mici rate ale șomajului la nivel național, candidații au venit la TdC interesați de creștere și dezvoltare profesională și de noi oportunități.
Pentru prima dată, în cadrul târgului a fost amplasat Standul de Demisii, locul unde cei care au un job pot decide dacă locul actual de muncă e cel potrivit pentru ei sau nu, dar și cum își pot alege domeniul profesional în acord cu valorile și aptitudinile lor. Candidații au aflat care sunt obligațiile și drepturile pe care le au la job. În cele patru zile au fost consiliate de specialiștii în recrutare și psihologie sute de persoane.
„Am început cu dreptul sezonul de primăvară cu două ediții la Cluj. Cele peste o sută de companii participante și-au programat deja interviuri de angajare cu mulți dintre candidații pe care i-au cunoscut la târg”, spune Corina Brândușan, PR managerul evenimentului.
4.300 de lei s-au adunat la TdC pentru susținerea cercetării și a tinerilor pasionați de fizică și încurajarea lor să rămână în țară. „Am lansat de puțin timp cauza-pilot TdC. Ne bucurăm că am reușit să strângem la Cluj suma pe care ne-am propus-o și sperăm să fie un succes și în celelalte orașe din țară. Campania de donații continuă la toate târgurile din această primăvară, dar și prin transfer bancar”, afirmă Brândușan.
Campania Cutting-Edge Research (CER) își propune să susțină cercetarea în România și să le arate tinerilor că și în țară își pot construi o carieră de succes în acest domeniu. TdC strânge fonduri pentru organizarea unei școli de vară la care vor participa tineri olimpici la fizică.
Pe parcursul a șapte zile de cursuri, vor avea loc prelegeri pe teme de fizică nucleară, astrofizică, fizică moleculară, fizică cuantică, workshopuri susținute de cercetători români și de psihologi educaționali. În plus, tinerii vor vizita platforma de la Măgurele și Laboratorul MicroBequerel din Salina Slănic Prahova.
CER este un proiect lansat de Asociația Apex-Edu, realizat în colaborare cu Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele, Institutul de Tehnologii Izotopice și Moleculare Cluj și rețeaua națională TdC. Sezonul de primăvară continuă cu TdC Târgu-Mureș (16 martie), Oradea (18 martie), Iași (21-22 martie), TdC în IT Iași (23-24 martie), Sibiu (29-30 martie), Chișinău (4-5 aprilie) și Brașov (12-13 aprilie).