Antreprenorul de cești de la Cluj. Producție pentru viitoarele restaurante Michelin

Antreprenorul de cești de la Cluj. Producție pentru viitoarele restaurante Michelin

Andrei Gârba, originar din Cluj-Napoca, avea 15 ani când a făcut primii paşi în domeniul ceramicii, o tradiţie a familiei, pe care a „furat-o” de la cei care o stăpâneau cel mai bine. 

Câţiva ani mai târziu, după ce îşi însuşise deja informaţiile despre ce înseamnă ceramica, ce presupune producţia obiectelor din acest material şi care este procesul care stă la baza lor, toate învăţăturile culese în adolescenţă au luat forma businessului Logo Cups, conform Business Magazin.

Primele ceşti le-a făcut pentru o cafenea din Cluj-Napoca, iar producţia lor a durat un an şi jumătate. Văzând că rezultatul a atras atenţia şi interesul altor potenţiali clienţi, s-a gândit că meşteşugul său ar putea deveni uşor o afacere, aşa că acum face ceşti şi obiecte de veselă pe care le vinde cafenelelor de specialitate din marile oraşe ale ţării. În business îi este alături soţia, Romana Gârba.

„Investiţia iniţială a fost de 25.000 de euro, cumulat cu (banii obţinuţi, n. red.) accesarea programului StartUp Nation”, spune Andrei Gârba. Clienţii au libertate aproape nelimitată atunci când vine vorba de personalizare, astfel că pot alege dimensiunile, modelul, culoarea ceştilor, inclusiv dacă vor sau nu vor toartă.

Cerul este limita, cum s-ar spune. Logo-ul cafenelei care cumpără obiectele se imprimă pe ceaşcă şi se pot folosi, de asemenea, diferite glazuri sau efecte pentru scoate din anonimat clasicul recipient în care se desfată cafeaua, indiferent că este vorba despre espresso ori cappuccino. În final, piesa devine aproape un obiect de artă, după cum spune antreprenorul.

„Clienţii noştri sunt cafenelele de specialitate, bistrourile, cofetăriile. Ne dorim să ne dezvoltăm capacităţile şi procesele de producţie pe partea de ceşti de cafea. Dorim să începem producţia de veselă realizată manual pentru locaţiile HoReCa high class, unde calitatea şi imaginea preparatelor ţintesc stele Michelin sau alte clasamente de prestigiu”, spune Andrei Gârba.

Vânzările de ceşti din ceramică Logo Cups au fost în 2018 de 330.000 de lei, iar profitul a fost de 96.000 de lei (21.000 de euro), cu patru angajaţi în producţie. Pe lângă producţia de ceşti, sezonier, familia Gârba se ocupă şi de confecţionarea de mărţişoare din porţelan sub brandul Mărţişor Meşteşugit.

O ceaşcă sub marca Logo Cups, fabricată manual şi personalizată, costă între 30 şi 40 de lei. Vesela costă între 80 şi 150 de lei, în funcţie de tipul produsului.

Comenteaza