Autostrada Cluj – Mureș, dată în folosință pe bucățele. "Le vom deschide traficului în 2018"

Autostrada Cluj – Mureș, dată în folosință pe bucățele. "Le vom deschide traficului în 2018"

Lucian Șova, ministrul Transporturilor, susține că, până la finele anului, ar putea fi dați în folosință alți câțiva zeci de kilometri de autostradă, pe lângă cei 29 km inaugurați zilele trecute, între Turda și Aiud.

Ministrul a menționat că până la finele anului s-ar mai putea deschide pe teritoriul județului Cluj alți kilometri de autostradă, în afara loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș - Turda, pe traseul dintre Turda și Aiud, recent dați în funcțiune.

"Am așteptări cu privire la o serie de loturi de autostradă din Câmpia Turzii. Loturi destul de avansate ca execuție. Unele depășesc 75%. În speranța că mobilizarea se va îmbunătăți, ele vor putea fi deschise traficului în acest an", a declarat Lucian Șova.

Printre puține porțiuni aflate în lucru la Autostrada Transilvania (A3) care a ajuns la 75% din total este lotul 1, de 3,6 km, al tronsonului Ogra - Câmpia Turzii. Potrivit Companiei Naționale pentru pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), asocierea Geiger Transilvania & Wilhelm Geiger ar fi trebuit să termine lucrările în 2016.

Un alt segment de drum pe care ministrul Transporturilor și-ar putea dori să-l vadă finalizat până la finele anului este lotul 2, lung de 10 km, al tronsonului Târgu-Mureș - Ogra. Acesta este realizat 69,1%, iar Strabag & Straco Grup ar trebui să finalizeze lucrările până în octombrie.

Proiectele aprobate la finanțare de către Comisia Europeană (CE) sunt autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureș (240 milioane de euro), modernizarea căii ferate Radna - Simeria (1,7 miliarde), a drumului național Pitești - Brașov (90 de milioane) și a ecluzelor pe Canalul Dunăre - Marea Neagră (546 milioane).

Ministerul Transporturilor a autorizat fonduri europene de 895 milioane de euro, la care se adaugă contracte sau acte adiționale de finanțare de 570 de milioane de lei, obținând acordul finanțatorilor europeni să supracontracteze lucrări până la o valoare de 300% pentru axele de transport ale Programului Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, conform Business 24.

"Există contracte sau acte adiționale de finanțare în valoare de încă 570 de milioane de lei, iar proiectele care se află în diverse stadii de evoluție se ridica la 11 miliarde de euro. Înseamnă o valoare care depășește de două ori sumă pe care o avem la dispoziție din partea CE pentru acest exercițiu financiar.

Nu este de neglijat și faptul că am reușit în aceste luni să obținem acordul finanțatorilor europeni că să supracontractam lucrări până la o valoare de 300%. Acest lucru este extrem de benefic, având în vedere viteză redusă cu care s-au implementat proiectele în perioadă trecută.

Ne dorim să avem cât mai multe proiecte contractate a căror execuție să înceapă și pe de o parte cât mai mult din ceea ce propunem să construim să și realizăm. Acest grad de absorbție are o semnificație deosebită nu numai din perspectivă finanțării proiectelor, cât și pentru faptul că pe orizontală va produce efecte pozitive la nivelul bugetului de stat", a explicat Șova.

La începutul verii, CNAIR a publicat un raport în care arată proiectele în derulare din A3. La tronsonul Câmpia Turzii - Gilău (un pod peste râul Someșul Mic și un canal), care face parte din A3 Brașov - Borș, gradul de execuție în iunie a ajuns la 33%, de la 28,8%, cât era în mai. Porțiunea are mai puțin de 1 km, iar lucrările ar trebui să se termine la finalul verii.

Valoarea contractului este de 26 de milioane de lei, constructorul fiind Tirrena Scavi. La lotul 2 al tronsonului Târgu-Mureș - Ogra lucrările au stagnat la 64%. Constructorul desemnat era firma austriacă Strabag. Lucrarea are valoarea de 251 de milioane de lei și 10 km lungime, iar termenul de finalizare este octombrie. Primul lot e în procedură de relicitare și nu are nimic construit.

Gradul de execuție a lucrărilor pe lotul 1 al tronsonului Ogra - Câmpia Turzii a ajuns în iunie la 70%, de la 63% în mai. Constructor este asocierea Geiger, valoarea lucrării e de 55,7 milioane de lei, lungimea fiind de 3,6 km. Termenul de finalizare e septembrie 2018. Motivul pentru care lucrările nu au mers mai repede a fost obținerea cu întârziere a acordului de mediu, necesar obținerii autorizației de construire.

La lotul 2 al acestui tronson lucrează asocierea Astaldi - Max Boegl România - Astalrom - Consitrans. Gradul de execuție a rămas la 33%. Valoarea contractului ajunge la 437 de milioane de lei pentru cei 18 km de șosea de mare viteză. Termenul de finalizare e trimestrul al doilea din 2019.

În cazul lotului 3, de care se ocupă asocierea Straco, gradul de execuție a crescut de la 10 la 12,16% în ultimele 30 de zile. “În cazul lotului 1 Târgu-Mureș - Ogra va trebui obținută autorizația de construire, relocată conducta Transgaz, cu contract de execuție de lucrări în procedură de relicitare, expropriere suplimentară pentru 22 de imobile, având o suprafață totală de 426 mp”, menționează CNAIR.

A3 Câmpia Turzii - Târgu-Mureș 

  • Tg. Mureș - Ogra (lot 1)             284 mil. lei            
  • Tg. Mureș - Ogra (lot 2)             251 mil. lei            
  • Ogra – Câmpia Turzii (lot 1)     55 mil. lei             
  • Ogra – Câmpia Turzii (lot 2)     437 mil. lei          
  • Ogra – Câmpia Turzii (lot 3)      279 mil. lei         

Sursa: CNAIR

Comenteaza