Bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Cluj. Ce acte sunt necesare și până când pot fi ridicate

Bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Cluj. Ce acte sunt necesare și până când pot fi ridicate
| Foto: Emil Boc - Facebook

Casa Județeană de Pensii Cluj a anunțat că au fost repartizate bilete de tratament pentru pensionari.

Casa Județeană de Pensii Cluj a anunțat că pentru seria 12 din acest an au fost repartizate 235 de bilete de tratament balnear. Acestea pot fi ridicate începând de luni, 5 octombrie 2026.

Biletele se ridică de la sediul Casei Județene de Pensii Cluj, de la ghișeele 7 și 8, în timpul programului de lucru, de luni până joi, între orele 8:30 și 14:00. Vineri nu este program cu publicul, iar ultima zi în care biletele din această serie pot fi ridicate este 12 octombrie 2026.

Pentru casierie, programul este între orele 8:30 și 11:30.

Ce acte sunt necesare

Potrivit Casei Județene de Pensii Cluj, biletele de tratament sunt acordate în limita locurilor disponibile persoanelor care îndeplinesc criteriile prevăzute de legislație.

Solicitanții trebuie să prezinte:

  • cerere tip;
  • bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist;
  • alte documente, după caz.

Biletul de tratament poate fi ridicat personal de titular sau de o altă persoană desemnată prin procură autentificată la notarul public. Din procură trebuie să rezulte că persoana respectivă este împuternicită să ridice biletul de tratament balnear.

Casa Județeană de Pensii Cluj a mai anunțat că redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 10 va avea loc în 13 octombrie 2026.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .