Boom al vânzărilor de locuințe la Cluj, la început de an. Creștere națională de 40%
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Feb 2021, 12:40
- Economie
- Ascultă știrea
Contractele de vânzare-cumpărare de case, terenuri și apartamente efectuate în ianuarie au fost cu 40% mai multe față de aceeași lună din 2020 la nivel național, Clujul fiind în top.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că 48.736 de imobile au fost tranzacționate în prima lună din an, cu 13.505 mai multe față de aceeași lună a anului trecut. Cifrele arată că apetitul românilor pentru proprietăți este în creștere, după ce și în decembrie s-a înregistrat o creștere de aproape 30% față de decembrie 2019.
Cele mai multe vânzări de imobile s-au înregistrat în București – 7.635, Ilfov – 4.876 și Cluj – 2.889. La polul opus, cele mai puține imobile vândute sunt în Caraș Severin – 186, Covasna – 199 și Olt – 303.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în ianuarie 2021, a fost de 19.601, cu 2.664 mai mic față de ianuarie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 4.164, Ilfov – 1.938 și Cluj - 1.261. La polul opus se află județele Caraș Severin – 44, Sălaj – 48, și Covasna – 58. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună a anului sunt Ilfov – 1.019, Galați – 857 și Dolj – 478.