BUSINESS FOCUS. 2015, anul investiţiilor în economia reală

BUSINESS FOCUS. 2015, anul investiţiilor în economia reală
Anul care se apropie de final a fost plin de provocări, vechi și noi, deopotrivă, atât pentru țările dezvoltate, cât și pentru economiile emergente și în dezvoltare, din perspectivă macroeconomică.

 
 
În categoria provocărilor vechi menționăm refacerea dinamicii potențialului economic (puternic afectat de Marea Recesiune), într-un context caracterizat prin viteza redusă de circulație a banilor în economia reală (cu impact pentru presiunile și anticipațiile inflaționiste), dar și prin ritmul lent de implementare a reformelor structurale.
 
Se notează incidența unor provocări noi, de ordin geopolitic (situația din Ucraina, care a condus la războiul sancțiunilor economice Uniunea Europeană/NATO – Rusia), dar și de natură monetară (finalul relaxării monetare fără precedent în SUA), cu impact asupra direcției fluxurilor internaționale de capital pe componentele pieței financiare. A fost un an al divergenței în convergență, fapt reflectat de comportamentul componentelor ciclice și structurale ale produsului intern brut - PIB (țările dezvoltate vs. statele emergente și în dezvoltare).
 
Conform estimărilor macroeconometrice realizate în 2014, există o  divergență a dinamicii anuale a componentei ciclice a PIB, într-un  context caracterizat prin evoluția economiei mondiale la un ritm apropiat de  potențial. În țările dezvoltate se remarcă accelerarea componentei ciclice a PIB, la 0,6% an/an (cea mai bună dinamică din ultimii patru ani), evoluție care reflectă îndeosebi resimțirea politicii monetare relaxate. 
 
În sfera economiilor emergente și în dezvoltare dinamica anuală a componentei ciclice a PIB a stagnat la -0,5%, ceea ce exprimă faptul că mix-l actual de politici economice nu este adecvat pentru a stopa procesul de decelerare. Cu toate acestea, analiza dinamicii componentei structurale a PIB reflectă o convergență: ameliorare ușoară în rândul țărilor dezvoltate, expresie a eforturilor pe planul reformelor structurale; continuarea tendinței de decelerare la nivelul statelor emergente și în dezvoltare, în contextul amânării reformelor structurale.
 
Divergența economică este reflectată și de analiza macroeconomică a  principalelor state din lume. Fără îndoială, 2014 a fost anul economiei  americane, în creștere pentru al cincilea an consecutiv, o evoluție susținută  de dinamica investițiilor și a consumului privat. Practic, la final de 2014  prima economie a lumii este în plin ciclu economic, într-o poziție  consolidată, aspect reflectat de finalul ajustării bugetare, dar și de  reducerea dependenței de politica monetară relaxată.
 
2014 a fost și anul inflexiunii în Zona Euro, după doi ani de scădere a PIB.  Cu toate acestea, regiunea continuă să se confrunte cu spectrul deflației (în  contextul persistenței unui climat investițional dificil), zbătându-se să  trească testul maturității în sfera mixului de politici economice. Economia Chinei a decelerat, iar Japonia a reintrat în recesiune în 2014.
 
2015 s-ar putea prefigura ca anul dinamizării investițiilor productive. Pe de o parte, în Statele Unite inflexiunea politicii monetare ar putea determina accelerarea graduală a vitezei de circulație a banilor: companiile private ar putea accelera  investițiile înainte de majorarea costurilor de finanțare. În Zona Euro, Banca Centrală Europeană ar putea implementa noi măsuri de relaxare monetară pentru a susține relansarea economică și evita deflația.
 
Recent, Comisia Europeană a anunțat implementarea unui amplu program de investiții la nivelul regiunii. Nu în ultimul rând, în contextul concurenței economice globale China și Japonia (primele economii din Asia) ar putea fi nevoite să implementeze politici proinvestiționale. Acest scenariu este  condiționat de neintensificarea factorilor de risc din piețele financiare. 

Andrei RĂDULESCU
BT Research Team

Comenteaza