Cât vor costa asigurările RCA după insolvența Euroins. Propunerea ASF
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Mar 2023, 16:04
- Economie
- Ascultă știrea
Tarifele RCA ar putea să nu depășească nivelul din martie 2022, transmite Autoritatea de Supraveghere Financiară.
„Soluția la care am ajuns în urma consultărilor cu cele mai importante companii care oferă polițele de asigurări RCA este să propunem practicarea de către companiile de asigurare a prețurilor la nivelul celor din luna martie anul trecut, cu excepția că acolo unde prețul practicat de o anumită companie pe un anumit segment de asigurare se va dovedi în martie 2022 mai mare decât în martie 2023 să se aleagă prețul cel mai mic, varianta cea mai mică dintre cele două, astfel încât să putem furniza o supapă de protecție asiguraților din piață.
Aceste propuneri le înaintăm de mâine colegilor de la Executiv. Probabil că le vor trata într-un regim de urgență, vor intra în analiza colegilor de la Executiv cât de curând posibil”, a declarat Daniel Apostol.
El spune că ASF va merge în comisiile de specialitate din Parlament pentru a prezenta concluziile întregilor analize activității de control și supraveghere, „în mod special cu trimitere la situația Euroins, decizia care a fost luată de către ASF de a retrage autorizația de funcționare a Euroins”.
„Vom prezenta inclusiv propunerile cu care venim spre Executiv de reechilibrare a pieței pe o perioadă determinată de timp”. Valentin Ionescu, directorul general sector Asigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat, sâmbătă, la Digi24, că Autoritatea a aprobat vineri un pachet de măsuri pentru piața de asigurări, în urma intrării în insolvență a Euroins, pe care îl va trimite luni Ministerului de Finanțe.
Acesta a spus că va propune Guvernului ca societățile de asigurări să folosească tarifele din martie 2022 pentru a avea stabilitate pe piața RCA.