Creanţele certe pe care ar trebui să le plătească Euroins în acest moment sunt de 600 de milioane de lei, iar expunerea totală poate ajunge până la 5 miliarde de lei, a explicat, luni, Alina Popa, Coordonatorul echipei CITR care gestionează falimentul Euroins.
Executivul aprobă, joi, prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins cu încă 3 luni, adică până pe 8 decembrie. Premierul Marcel Ciolacu afirmă că modificarea este legitimă, fiind încă în vigoare peste 1,8 milioane de poliţe RCA emise de Euroins.
Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, a depus o iniţiativă legislativ ăcare permite păgubiţilor City Insurance şi Euroins să conteste deciziile de despăgubire emise de Fondul de Garantare la mai multe instanţe din ţară, nu doar la Judecătoria Sectorului 2.
Tribunalul Bucureşti confirmă temeinicia cererii formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi dispune deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare, a anunţat vineri ASF.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a primit, în perioada 17 martie - 1 mai 2023, peste 10.700 de cereri de deschidere dosare daună din partea potenţialilor creditori de asigurare ai societăţii menţionate, însă a înregistrat 8.045 de cereri.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca neîntemeiată, cererea Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare SA de suspendare a deciziei ASF.
Cazul Euroins ar putea genera 140.000 de dosare de daună şi plăţi în valoare de 250 de milioane de euro, a explicat, luni, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.
Tarifele RCA ar putea să nu depășească nivelul din martie 2022, transmite Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Numeroși români vor fi nevoiți să își caute un alt asigurator, după ce ASF a retras autorizația de funcționare a societății Euroins România.
Recomandări: