Ce-și doresc angajații în 2020: zile libere, telemuncă, program flexibil
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Mar 2020, 13:13
- Economie
- Ascultă știrea
Tichete de masă, al 13-lea salariu, prime, abonamente medicale sunt cele mai apreciate beneficii oferite de către angajatori în România.
În 2020, românii vor pune mai mult preț pe echilibrul dintre viața profesională și cea personală, relevă un sondaj al portalului Undelucram.ro. Față de 2019, angajații români acordă mai multă importanță zilelor libere ca beneficiu la angajare, posibilitatea de a lucra de la distanță și un program flexibil de lucru.
Alături de acestea, angajații români pun mai mult accent și pe training-urile de formare profesională oferite de angajator. Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online dedicată angajaților din România, a derulat un sondaj prin care a chestionat salariații români cu privire la beneficiile pe care le apreciază cel mai mult la angajare și ce și-ar dori în plus.
Top cinci beneficii apreciate de angajați
Tichetele de masă - 69%
Al 13-lea salariu - 65%
Prima de vacanță sau de sărbători - 64%
Abonament de servicii medicale - 63%
Program flexibil de lucru - 54%
Din gama de beneficii oferite de companii la angajare, românii mai apreciază munca de la distanță (45%), training-urile (44%), zilele libere în plus (43%), asigurarea medicală pentru membrii familiei (30%) și teambuilding-urile (27%).
“Rezultatele sondajului din acest an arată faptul că angajații pun mai mult accent pe echilibrul dintre viața personală și viața profesională. Tot mai mulți angajați își doresc program flexibil și mai multe zile libere plătite. Chiar și în acest context, beneficii materiale ca tichetele de masă sau al 13-lea salariu, rămân printre favoritele angajaților” a menționat Costin Tudor, fondatorul platformei.
Al 13-lea salariu este principalul beneficiu care lipsește din oferta de angajare a companiilor prezente pe piața muncii din România. 57% dintre respondenți și-ar dori să îl primească, dar acesta nu se află pe lista de beneficii a companiei.
Beneficii lipsă din oferta angajatorilor
- Al 13-lea salariu - 57%
- Primă de vacanță / sărbători - 42%
- Zile libere în plus - 37%
- Asigurări servicii stomatologice - 33%
- Munca de la distanță sau de acasă - 28%
- Training-uri / formări profesionale gratuite / cu reducere - 27%
- Abonament la sala de fitness / masaj - 26%
- Pensie facultativă - 23%
- Program flexibil de lucru - 22%
- Asigurare medicală pentru membrii familiei - 22%
Printre beneficiile care nu mai sunt la fel de apreciate ca în anii trecuți se numără mașina de serviciu, pachetele de grădiniță pentru copii și telefonul de serviciu. Sunt patru beneficii care i-ar încuraja pe români să aibă un stil de viață mai sănătos, la birou: fructe oferite gratuit - 53%, o zonă de relaxare - 45%, ceaiuri, cafea și sucuri naturale gratuit la birou - 38%, masaj la birou - 29%.
În ceea ce privește evenimentele pe care și le doresc mai mult la birou, ierarhia rămâne la fel ca în anul 2019: 55% preferă teambuilding-urile, 39% aleg petrecerile de Crăciun, 36% preferă jocurile pe consolă sau karaoke, 24% competițiile sportive, 17%, petrecerile de Paște. Față de anul trecut, 14% dintre angajații români au menționat și dorința de a avea o săptămână a porților deschise.
Sondajul cu privire la beneficiile pe care românii și le doresc cel mai mult anul acesta a fost realizat pe platforma Undelucram.ro în perioada 20 ianuarie - 29 februarie 2020 și au fost colectate răspunsuri de la 2362 de angajați din România. Clasamentul ia în considerare exclusiv numărul de respondenți care au completat formularul în întregime.
Cei 2.362 de participanți la sondaj au vârste cuprinse între 18 și 50 de ani (cu precădere persoane între 26 și 35 de ani). Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaților din România, cu 500.000 de potențiali angajați pe platformă și 450.000 de contribuții lăsate de utilizatori despre companiile la care lucrează, interviurile de angajare sau ofertele salariale.