Ciolacu: Sunt făcute calcule pentru a crește pragul de impozitare a pensiilor

Ciolacu: Sunt făcute calcule pentru a crește pragul de impozitare a pensiilor

Marcel Ciolacu a subliniat, luni după prima ședință a noii conducere PSD, că „nicio pensie nu scade”. Premierul a mai spus, întrebat despre persoanele care au peste 2.000 lei la pensie și care sunt impozitate, că ministrul Finanțelor Marcel Boloș urmează să facă o simulare pentru a vedea dacă acest prag poate fi crescut la 3.000 lei, astfel încât „să nu piardă oamenii, să câștige”.

 

„Nicio pensie nu scade. Haideți să vedem exact unde sunt imperfecțiunile legii. Până atunci se va trimite pe fiecare categorie socioprofesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii. Se lucrează la ea și pe urmă vedem ce trebuie să modificăm. Suntem într-o zonă, din punctul meu de vedere, relaxată, pentru că nimeni nu a pierdut niciun ban”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre erorile apărute la recalcularea pensiilor și faptul că sunt pensionarii care au primit sume mai mici, după ședința de luni a noii conduceri PSD. Întrebat dacă ar trebui crescut pragul la 3.000 de lei pentru ca cei sub această sumă să fie scutiți de impozitarea pensiei, premierul a răspuns: „O să discutăm acest lucru. I-am cerut ministrului Finanțelor să îmi facă o simulare ca să vedem exact câte persoane intră în această zonă, astfel încât să nu piardă oamenii, să câștige”.

Chestionat mai departe dacă majorarea pragurilor va fi până la 3.000 lei sau poate mai puțin de 3.000 lei, liderul PSD a replicat: „Nu. O să vină ministrul Finanțelor cu o simulare pe aceste praguri”. El a mai explicat, referitor la pensionarii care ar pirde ajutorul social, că întreaga analiză va fi făcută de către ministrul Finanțelor, „astfel încât nimeni să nu piardă niciun ban, nici prin impozitare, nici prin renunțarea la vouchere”.

 

Etichete
Comenteaza