Clujenii, dornici să se angajeze prin OLX. Șoferii sunt cei mai căutați

Clujenii, dornici să se angajeze prin OLX. Șoferii sunt cei mai căutați

Județul Cluj se află în topul căutărilor unui loc de muncă prin intermediul celei mai mari platforme de anunțuri din România. Cei mai căutați sunt șoferii de ride-sharing și de curierat.

Numărul celor care şi-au căutat în 2019 un loc de muncă prin intermediul OLX a depăşit 1,2 milioane, în creştere cu 25% faţă de 2018. Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi, Constanţa sunt principalii poli de recrutare din România.

Companiile au publicat lunar câte 40.000 de anunţuri cu locuri noi de muncă, pe platformă. Creşterea numărului de aplicaţii digitale de ride-sharing şi de curierat a făcut ca şoferii să devină unii dintre cei mai căutaţi candidaţi din România.

Pe locul doi în topul celor mai multe anunţuri de angajare s-au aflat cei din categoria ingineri - meseriaşi - constructori, pentru care companiile au scos la concurs 75.000 de locuri de muncă, în creştere cu 18% faţă de 2018.

Categoria lucrători producţie - depozit - logistică a înregistrat o creştere mare, firmele publicând 40.000 de anunţuri, în creştere cu 78%. Categoria personal hotelier - restaurant a avut 38.000 de anunţuri de angajare publicate.

În top 10 categorii cu cele mai multe anunţuri de angajare se mai numără casierii, bonele, agenţi-consultanţi vânzări şi cosmeticienii şi frizerii. Cea mai mare scădere a numărului de anunţuri noi de angajare a fost înregistrată la categoria muncă în străinătate, având un minus de 32% comparativ cu anul precedent.

Comenteaza