Clujul a pierdut singurul concurs din 10 ani pentru un spaţiu public

Clujul a pierdut singurul concurs din 10 ani pentru un spaţiu public
Competiţia de soluţii pentru reamenajarea zonei Mihai Viteazul ar trebui corelată cu proiectul parkingului pe care l-a câştigat Cogedir, consideră arhitecţii implicaţi.

Organizarea concursului s-a prelungit aproape un an, interval în care în urma unor procese în instanţă, situaţia terenului din centrul oraşului s-a modificat, iar acum administraţia e nevoită să predea amplasamentul pentru un parking pe care iniţial l-a scos din calcul. Competiţia a fost suspendată.

„Contractul între Ordinul Arhirecţilor din România-Transilvania (OART) şi primărie pentru organizarea concursului s-a semnat în urmă cu o săptămână. Azi (vineri, n. red.) am aflat că primăria ne-a anunţat că din cauza litigiului se renunţă la concurs", a precizat Szabolcs Guttmann, preşedintele organizaţiei. Municipalitatea şi OART au semnat încă din ianuarie protocolul de colaborare pentru modernizarea zonei prin organizarea unui concurs de soluţii. Iniţial, se preconiza că acesta va fi lansat în martie, iar în iulie se va cunoaşte deja câştigătorul. Lansarea a fost amânată, întârzierea fiind cauzată de neconcordanţe între cerinţele temei şi materialele ce trebuiau puse la dispoziţie, au explicat organizatorii. Ulterior au apărut probleme şi privind contractul de parteneriat, iar competiţia nu a mai fost lansată.

În urmă cu doar câteva zile, reprezentanţii OART şi cei ai primăriei au reuşit să se pună de acord în privinţa prevederilor acordului (după ce au existat neînţelegeri pe tema încasării sumelor necesare, n. red.) şi au semnat contractul pentru organizarea concursului. Situaţia s-a schimbat radical la interval de câteva zile. Primarul Emil Boc a declarat că administraţia locală va preda portughezilor de la Cogedir amplasamentul de 6.000 mp pentru construirea obiectivului, după ce instanţa a tranşat subiectul în favoarea constructorilor. Societatea ce urma să construiască un parking sub Piaţa Mihai Viteazul a câştigat în instanţă procesul împotriva primăriei, care a decis în 2010 să renunţe la contractul prin care portughezii aveau dreptul să realizeze obiectivul. Administraţia e nevoită să predea terenul, iar singurul concurs plănuit în ultimii 10 ani pentru un spaţiu public al Clujului rămâne în aer.

Cea mai bună soluţie include în continuare ideea un concurs de soluţii, consideră arhitecţii. „Ar trebui să vedem proiectul de parking şi să analizăm cum putem lega un concept urbanistic mai amplu, să vedem cum se poate lega parkingul de restul zonei, fiindcă noi discutam nu doar de scuar, ci de o idee integrată pentru centrul istoric. Tema (de concurs, n. red.) s-ar modifica radical. Vestea bună este că se face un parking acolo", a subliniat Guttmann. „Teoretic, ar trebui ca acum concursul să se coreleze cu eventualul parking subteran. Problema devine mult mai complicată, trebuie avute în vedere intrările şi ieşirile din acest parking. Ar fi de dorit ca intenţiile pentru acest obiectiv să fie în linie cu cele de reamenajare a întregii zone", a punctat arhitectul Vasile Mitrea, cel care a întocmit tema pentru preconizatul concurs.

Pentru această îndelung plănuită competiţie, tema a fost realizată, premiile au fost stabilite, iar juriul, desemnat. Procedura de concurs a fost gândită în două etape, iar câştigătorul se alegea cu contractul de proiectare. În primă fază, studiul trebuia să aibă în vedere atât conexiunea cu nucleul istoric, cât şi apartenenţa la zona pericentrală, cu includerea în analiză a Someşului Mic şi a Canalului Morii. Zona de studiu cuprindea scuarul cu statuia lui Mihai Viteazul, dar viza o arie mai extinsă, până la Bd. Regele Ferdinand, şi hala comercială din piaţă. În faza a doua intrau cinci echipe selectate în urma primei etape a procedurii, acestea urmând să detalieze propuneri doar pentru scuar.

„Fiind o decizie definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată, nu avem ce discuta pe acest subiect. O vom pune în aplicare. Facem o comisie care va preda amplasamentul societăţii şi le dăm şi autorizaţie de construire ca să facă parkingul. Doream să amenajăm piaţa, dar, având în vedere noua situaţie, trebuie să vedem în ce măsură varianta concursului rămâne valabilă", a spus Boc. Societăţile Cogedir Gestao de Projectos şi Cogedir Parking au dat în judecată primăria, după ce au fost declarate drept câştigătoare ale licitaţiei pentru construcţia parkingului. Acesta nu a mai putut fi realizat din cauza unor probleme de infrastructură: un canal colector din zonă, care ar face imposibilă realizarea proiectului în forma iniţială.

Instanţa a dispus în favoarea executării unui parking de 329 de locuri. Hotărârea de consiliul local iniţială dintre primărie şi Cogedir prevedea şi ca societatea să se ocupe de reamenajarea pieţei după construcţia parkingului. Ultimul concurs pentru reamenajarea unor spaţii publice din oraş a fost cel din 2004 pentru modernizarea zonei Bd. Eroilor - Piaţa Unirii. După aproape 10 ani, administraţia nu a pus în aplicare întregul proiect - acesta viza şi închiderea circulaţiei pe ambele laturi de est şi de vest ale Pieţei Unirii, plus amenajări specifice în aceste zone. Primăria a mai organizat un concurs pentru stabilirea temei pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania.

 

Comenteaza