Clujul stă pe o mină de aur. Adică de sare. “Zăcământul de la Valea Florilor trebuie exploatat”

Clujul stă pe o mină de aur. Adică de sare. “Zăcământul de la Valea Florilor trebuie exploatat”
Salrom deține monopolul exploatării sării în România

Consiliul Concurenţei din România (CCR) dezvăluie că exploatarea sării ar putea deveni concurenţială prin apariția altor companii active în domeniu, prin demararea exploatării zăcământului de la Valea Florilor, din județul Cluj.

Autoritatea de concurență apreciază că durata de nouă ani care a trecut de la momentul semnării contractului de concesiune pentru perimetrul Valea Florilor și până în prezent, fără ca hotărârea de guvern de aprobare a concesiunii să fie inițiată, este exagerat de lungă.

Solicitarea de către Agenția Națională a Resurselor Minerale (ANRM) a documentației necesare pentru inițierea hotărârii de guvern s-a făcut târziu, la opt ani de la semnarea contractului de concesiune.

"Având în vedere că întârzierea aprobării prin hotărâre de guvern a licenței împiedică posibilitatea manifestării concurenței pe piață, autoritatea de concurenţă solicită ANRM să urgenteze procedurile care să conducă la aprobarea licenței de exploatare prin hotărâre de guvern și la demararea activităților de exploatare în perimetrul Valea Florilor.

CCR a constatat că o barieră la intrarea pe această piaţă o constituie garanţia financiară pe care trebuie să o depună titularul licenţei de exploatare (conform instrucțiunilor tehnice emise de ANRM) şi care pentru sume mai mici de 4 milioane de lei trebuie depusă exclusiv sub forma depozitului bancar. Autoritatea de concurență apreciază că această obligație este cu atât mai nocivă cu cât poate inhiba accesul companiilor mici și mijlocii la activități de exploatare minieră.

În acelaşi timp, garanțiile financiare de valori mai mari pot fi constituite prin forme alternative de garantare, cum ar fi polițele de asigurare încheiate în favoarea titularului la un asigurator recunoscut. Sarea pentru deszăpezire reprezintă o componentă foarte importantă a sectorului exploatării și comercializării sării în România, reprezentând circa un sfert din producția internă".

Organizarea cu întârziere a licitaţiilor conduce la creşterea preţului de achiziție a sării necesare deszăpezirii, a constatat CCR, în urma derulării anchetei sectoriale pe piaţa sării de deszăpezire. CCR consideră că organizarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a licitațiilor pentru achiziția sării pentru deszăpezire mai devreme în cursul anului şi utilizarea eficientă a capacității proprii de stocare (150.000 tone) ar permite participarea mai multor ofertanți, eventual externi, ceea ce ar conduce la creşterea concurenţei, implicit la un preţ de achiziţie mai mic.

În urma analizei, CCR a constatat că achiziţiile anuale de sare de deszăpezire implică furnizarea unor cantităţi importante în termene foarte scurte, ceea ce generează dificultăţi în asigurarea producţiei şi mai ales a organizării serviciilor logistice necesare transportului şi livrării. În aceste condiţii, singurele răspunsuri la ofertele lansate de CNAIR au venit din partea Societăţii Naţionale a Sării (Salrom), în baza acestora încheindu-se contractele de furnizare a sării pentru deszăpezire.

Din analiza efectuată a rezultat că Salrom, singura companie care exploatează și comercializează sare pentru deszăpezire în România, practică prețuri mai reduse pe piețele externe (pe care se manifestă un grad ridicat de concurență), decât cele practicate pe piața internă, pe care are poziție de monopol de facto.

Monopolul Salrom pe piața sării pentru deszăpezire este sprijinit și de prevederile legii minelor (nr. 85/2003), respectiv de posibilitatea de prelungire a licenței de exploatare, acordată inițial pentru 20 de ani (fără concurs, în cazul Salrom), pentru perioade succesive a câte cinci ani, fără precizarea unei durate maxime totale de valabilitate.

În scopul stimulării apariției concurenței pe piață, CCR solicită Ministerului Economiei să inițieze modificarea legislaţiei în domeniu, fie prin specificarea unui număr maxim de prelungiri care pot fi acordate de către autoritățile responsabile, fie prin majorarea termenului de valabilitate a licenței de exploatare, urmată de organizarea unei licitaţii pentru exploatarea respectivului perimetru.

Pentru a evita menținerea situației de monopol în exploatarea sării și după organizarea licitaţiilor pentru perimetrele de exploatare, autoritatea de concurenţă solicită ANRM să analizeze posibilitatea de a nu permite unui singur operator să obțină licențe de exploatare care să acopere mai mult de 50% din capacitatea producție a salinelor aflate în exploatare.

Mină de aur pentru Ploscoș

Masivul de sare de la Valea Florilor (comuna Ploscoș), unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, are formă ovalizată și apare aproape de suprafață, în luncile Văilor Bogomirii (Calmanilor) și Lupului. Sarea gemă sau de bucătărie este o clorură naturală de sodiu (natriu) cristalizată în sistem cubic. Grosimea masivului este apreciată la 0,7 km, acesta fiind exploatat la suprafață în mici cariere de către localnici. Pe teritoriul localității se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri. Singura salvare, care ar putea aduce tinerii aici, este mina de sare. "Salvarea pentru a rămâne comuna ar fi deschiderea minei de sare din Valea Florilor. Este făcută toată documentaţia pentru acea mină, iar firma care vrea să facă investiţia aşteaptă un aviz de la Ministerul Mediului. Mina ar crea 100 de locuri de muncă", spuneau reprezentanții primăriei.

CITEȘTE ȘI "Comuna pe cale de dispariţie"

Comenteaza