„Dezlegare” la investiții în post. Ce dobânzi primesc românii care „împrumută” statul prin titlurile Tezaur
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Apr 2024, 16:43
- Economie
- Ascultă știrea
O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur va debuta la mijlocul lunii aprilie.
Românii pot investi, începând de luni, 15 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe publicat pe site-ul instituției.
Conform sursei citate, titlurile de stat au valoarea nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
Când și de unde se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 15 aprilie şi 9 mai 2024 online numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Totodată, titlurile pot fi cumpărate între 15 aprilie - 10 mai 2024 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 15 aprilie şi 9 mai în mediul urban şi 15 aprilie 2024 - 8 mai în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română”.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Conform MF, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.